Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

Demarare procedură de transfer la cerere - un post - funcţie publică de execuţie din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

Anunț privind declanșarea unei proceduri de transfer la cerere, pentru ocuparea unui post aferent unei funcţii publice de execuţie în din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în temeiul prevederilor art. 502 alin. (1) lit. c) și art. 506 alin. (1) lit. b), alin. (2) - alin. (5) și alin. (8) – alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, anunță declanșarea unei proceduri de transfer la cerere, pentru ocuparea unui post aferent unei funcţii publice de execuţie vacante de expert, clasa I, gradul superior- Compartimentul evidență informatizată a hotărârilor judecătorești-Direcția gestionarea funcției publice și salarizării-Direcția generală managementul funcției publice, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului – cadru privind ocuparea unei funcții publice sau contractuale vacante din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin transfer la cerere, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 848/2020, modificat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 679/2021, denumit în continuare Regulament.

Precizăm că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) și ale art. 17 din Regulament: „Transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public / personalului contractual și cu aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu aplicarea prevederilor art. 13 alin. (2), art. 15 și art. 16. 
În situația aprobării transferului la cerere al funcţionarului public / personalului contractual declarat admis, ANFP înştiinţează cu celeritate autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public/ personalul contractual, despre aprobarea cererii de transfer. 
Data de la care operează transferul la cerere nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data emiterii actului administrativ."

DOCUMENTE NECESARE ȘI DATĂ LIMITĂ

Persoanele interesate sunt invitate să depună la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin registratură, în termen de 14 zile calendaristice de la data afişării anunţului,  următoarele documente:

a) cerere de transfer, conform modelului atașat;
b) curriculum vitae, modelul comun european
c) copia actului de identitate ;
d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări, raportat la cerinţele din fişa postului vacant;
e) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator, după caz, pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea funcţiei publice; 
f) adeverinta medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare funcţiei publice solicitate; 
g) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, conform modelului atașat.


Copiile de pe actele de mai sus, se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei.

Procedura de selecție în cazul transferului la cerere cuprinde următoarele etape succesive:
a) selecția persoanelor care îndeplinesc condițiile în vederea ocupării posturilor vacante prin transfer la cerere;
b) proba scrisă. Proba scrisă va putea fi susținută doar de solicitanții declarați admiși la etapa selecției.

TERMENUL LIMITĂ DE DEPUNERE A DOCUMENTELOR MENȚIONATE : 15 martie 2022, ora 16:30

Conform prevederilor art.13 din Regulament, ulterior verificării dosarului/dosarelor de înscriere la procedura de transfer la cerere şi afişării rezultatului selecţiei , va fi organizată proba scrisă în data de 17 martie 2022, ora 12:00, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 

CONDIȚII SPECIFICE PENTRU OCUPAREA, PRIN TRANSFER LA CERERE, A FUNCȚIEI PUBLICE VACANTE

- studii de specialitate: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
- vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de execuţie: minimum 7 ani;
- cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): – nivel mediu, dovedite cu documente potrivit legii.

Bibliografia 

1.Constituția României, republicată;
2.Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Titlul I și II ale Părții a VI-a;
3.Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
4.Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
5. Hotărârea Guvernului nr.1000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu modificările și completările ulterioare;
6.Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
         
    
Pentru toate actele normative mai sus menționate în cadrul Bibilografiei, forma valabilă se considera aceea având toate modificările și completările ulterioare, până la ziua publicării anunțului.

Informații suplimentare se pot obține la telefon 0374112747, Compartiment resurse umane.
  
Accesul* candidaților în incinta Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este permis doar celor care:

- fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
-  prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;
- prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
- se află între sfârşitul perioadei de izolare şi până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. 
* Hotărârea Guvernului nr. 171 din 4.02.2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Cerere de transfer

Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

 

 

Categorie: Anunțuri, miercuri, 02 martie 2022


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi