Am încheiat contractul de prestări servicii de consultanță și dezvoltare a software-ului
personalizat pentru dezvoltarea şi implementarea sistemului pentru pilotarea
concursului de ocupare a unor funcţii publice.
Prin
utilizarea acestor instrumente IT, procesele de recrutare şi de selecţie vor deveni
transparente, accesibile fiecărui cetăţean care doreşte să ocupe o funcţie
publică din cadrul celor două categorii pilotate: funcţii publice grad
debutant, respectiv înalţi funcţionari publici.
Concursul-pilot
va fi implementat anul viitor, iar organizarea acestuia va avea la bază
principiile competiției, transparenței, competenței, precum şi pe cel al
egalității de șanse și al nediscriminării. El se va desfăşura în două etape:
etapa de recrutare (prin concurs naţional) şi etapa de selecţie (prin concurs pe post).
Dezvoltarea
și pilotarea noului concept administrativ de concurs național este realizată
prin proiectul “Transparență și competență în sectorul public”, cod
MySMIS2014+140086, SIPOCA 870, finanțat din POCA 2014-2020, implementat în
parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Detalii proiect
Experienţa acumulată în urma derulării
proiectului-pilot va susţine concursul naţional extins, implementat prin Planul
Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care se va adresa tuturor categoriilor de
funcţii publice din administraţia publică centrală.
Detalii
Categorie: Anunțuri, marți, 15 noiembrie 2022