2011
– prezent
Panelul
privind reforma administraţiei publice este un grup de lucru tematic în cadrul
Parteneriatului Estic, înfiinţat în octombrie 2011, coordonat de Comisia
Europeană prin Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).
Membrii
Panelului sunt reprezentanţi ai ţărilor partenere (Armenia, Azerbaidjan,
Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina), reprezentanţi ai statelor membre
în cadrul Parteneriatului Estic (în mod frecvent participă Cehia, Estonia,
Finlanda, Lituania, Polonia, România, Suedia), dar şi reprezentanţi ai unor
organizaţii internaţionale care activează în domeniu (OECD, Forumul Societăţii
Civile, Conferinţa anuală a autorităţilor locale şi regionale pentru
Parteneriatul Estic (CORLEAP), Consiliul Europei etc.). România a fost
reprezentată în cadrul Panelului încă de la prima reuniune, prin Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici.
În
cadrul Panelului există două moduri de lucru: activitatea propriu-zisă cuprinsă
în Programul de lucru şi evaluarea activităţii în cadrul reuniunii membrilor
Panelului.
Programul de lucru
Grupul
funcţionează în baza unui Program de lucru realizat pe o perioadă de un an prin
consultarea membrilor Panelului şi cuprinde atât propuneri de activităţi, cum
ar fi organizarea de seminare sau realizarea de studii, cât şi datele
aproximative şi responsabilităţile pe care le implică.
Programul
de lucru este împărţit în patru arii tematice: Funcţia publică, organizarea și
funcționarea organizațiilor din administrația publică (HRM, recrutare,
statuturi) - Coordonator: Polonia; Domeniul 2: Transparenţă, guvernare deschisă
şi protecţia datelor - Coordonator: Estonia; Domeniul 3: Administrație publică
locală și regională, descentralizare - Coordonator: Cehia; Domeniul 4:
Managementul eficace al asistenţei tehnice - Coordonator: Ucraina.
În
perioada 2011-2013, ANFP a coordonat împreună cu Azerbaidjan, cu Polonia şi cu
Lituania aria tematică „Funcţia publică; legislaţia şi recrutarea în funcţia
publică”. De asemenea, ANFP a susţinut prin participarea cu experţi
evenimentele organizate în Azerbaidjan şi în Polonia.
În
2012, la Bucureşti, MAI (membru al Panelului până în 2012) în colaborare cu
ANFP, au organizat seminarul internaţional „Legislaţia privind transparenţa,
etica şi integritatea în funcţia publică”.
În
2015, la Bucureşti, MDRAP în colaborare cu ANFP au organizat seminarul
„Transparenţa, etica şi integritatea în administraţia publică”, ca un eveniment
de follow-up al celui din 2012.
În
anul 2016, ANFP a organizat workshop-ul cu privire la metodologia prin care
ANFP implementează proiecte dedicate funcţionarilor publici, în parteneriat cu
organizații ale societății civile.
Reuniunea
Panelului
Reuniunea
membrilor Panelului are loc de două ori pe an. Membrii Panelului sunt
consultaţi asupra disponibilităţii de a organiza, împreună cu SEAE, reuniunile
Panelului.
Reuniunea
este moderată de Directorul Diviziei pentru Parteneriatul Estic, Cooperare
Regională şi OSCE din cadrul SEAE.
Intâlnirea
se desfăşoră respectând următoarele etape:
- evaluarea stadiului implementării Programului de lucru, în care fiecare stat coordonator prezintă concluziile activităţilor (seminare/conferinţe) organizate de membrii Panelului, în fiecare din cele patru arii tematice.
- trecerea în revistă a activităţilor planificate, dar şi discuţii cu privire la noi propuneri de activităţi sau la oportunităţi apărute.
prezentarea concluziilor unor studii tematice, ale unor studii comparative privind reforma administraţiei publice în ţările partenere şi diferite realizări în domeniu în statele participante.
La reuniunea organizata la Bucuresti, in 2014, au participat 56 de reprezentanţi ai
administraţiei publice din toate cele şase ţări partenere (Armenia,
Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina) şi dintr-un număr
record de 11 state membre ale Uniunii Europene (Cehia, Estonia, Finlanda,
Franţa, Germania, Lituania, Letonia, Polonia, Marea Britanie, România, Suedia),
precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii naţionale şi internaţionale care
activează în domeniu (Forumul Societăţii Civile, Consiliul Europei, Comitetul
Regiunilor, Centrul pentru Resurse Juridice, Asociaţia Comunelor din
România).
În
anul 2020, statele membre UE și țările partenere și-au reînnoit angajamentul
față de elementele fundamentale ale Parteneriatului dincolo de 2020.