Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici lansează cea de-a XIII-a ediţie
a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România, un
demers realizat pentru cunoașterea și recunoașterea performanţei
la nivelul administraţiei publice româneşti.
Instituţiile şi autorităţile publice
de la toate nivelurile administraţiei publice sunt invitate să-şi înscrie, în perioada 23 iulie – 17 septembrie 2021,
iniţiativele inovative şi eficiente care corespund celor 3 piloni tematici
propuşi în acest an, şi anume:
Pilon
1 : Digitalizarea - soluţii integrate pentru o administraţie inteligentă;
Pilon
2: Administraţie verde – calea spre o
societate durabilă;
Pilon
3: Contribuții la asigurarea sănătății
comunității sau a angajaților.
Bunele
practici se transmit online, la adresa de email bunepractici@anfp.gov.ro.
Informaţiile necesare pentru depunerea bunelor
practici şi formatul standard pentru aplicaţie pot fi consultate pe site-ul
Agenţiei, în cadrul secţiunii Comunicare/ Competiţia
bunelor practici.
Sunt acceptate bune practici implementate
sau aflate în implementare (cu condiţia ca acestea să fi obţinut rezultate relevante
până în momentul înscrierii în competiţie).
În competiţie nu se pot înscrie proiecte/cazuri de bună practică care au mai
fost premiate la ediţiile anterioare ale Competiţiei.
ANFP va premia şi va
promova cele mai bune practici înscrise în Competiţie, în cadrul conferinţei
internaţionale anuale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, care va avea loc în luna noiembrie.
Metodologie - Competiția celor mai bune practici din administraţia publică din România
Structură bună practică
ANUNŢ: Termenul de înscriere la Competiţia celor mai bune practici din administraţia publică din România se prelungeşte
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici prelungeşte, până la 1 octombrie 2021, termenul de înscriere la cea de-a XIII-a ediţie a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România.
Invităm instituţiile şi autorităţile publice să ne transmită iniţiativele inovative şi eficiente care corespund celor 3 piloni tematici propuşi în acest an: