Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

ANFP: Protocoale de colaborare încheiate cu peste 100 de autorităţi şi instituţii publice

Peste 100 de autorităţi şi instituţii publice au răspuns, până în acest moment, apelului lansat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor (ANFP) la sfârşitul anului 2023, de a încheia parteneriate interinstituţionale. Acestea au drept scop asigurarea participării la sesiunile de formare pentru dezvoltarea de competenţe digitale avansate, de leadership şi talent management pentru funcţionarii publici.

Demersul de profesionalizare a funcției publice și de dezvoltare a capacității autorităților și instituțiilor publice va consta în derularea de cursuri de formare, gratuite, în perioada 2024 - 2026. Acestea vor fi finanțate prin ținta nr. 185 „Funcționari publici care au urmat un curs de formare digitală”, aferentă investiției nr. 16 din cadrul Componentei C7 - Transformare digitală a Planului Național de Redresare și Reziliență.
Instruirea, cu o durată de minim 40 de ore, se adresează funcţionarilor publici de execuție și de conducere din toate categoriile de vârstă, la nivel național, din mediul rural și urban şi se va realiza în format online/ fizic/ hibrid.

Primele cursuri sunt planificate pentru luna februarie 2024 în domeniul Leadership și talent management în contextul noilor tehnologii și al transformării digitale.

Până la finalul perioadei de desfăşurare a cursurilor, ANFP va asigura:
- Dezvoltarea competențelor digitale a 30.000 funcționari publici - personal de execuție și de conducere
- Dezvoltarea competențelor de leadership și talent management în contextul digitalizării pentru 2.500 funcționari publici de conducere.

Având în vedere durata de implementare a acestui proiect, instruirea funcţionarilor publici se va desfăşura etapizat. Înscrierea participanților se va efectua prin intermediul unei platforme informatice, în baza nominalizării de către autoritatea sau instituția publică de proveniență.

Încurajăm toate instituţiile şi autorităţile publice să răspundă, în continuare, invitaţiei ANFP de a semna protocolul de colaborare pus la dispoziție atât prin Portalul de management al funcțiilor publice și al funcționarilor publici, cât și prin intermediul paginii web.

Această colaborare va contribui la dezvoltarea de competenţe avansate pentru funcţionarii publici, în contextul noilor tehnologii și al transformării digitale şi, implicit, la modernizarea serviciului public.

Mai multe informaţii

Categorie: Anunțuri, joi, 18 ianuarie 2024


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi