Exclusiv: Administrația locală provocată la competiție
29 august
este data până la care instituțiile și
autoritățile publice din administrația publică locală au oportunitatea să
înscrie bunele practici în cadrul pilonului Reducerea risipei și eficientizarea
cheltuirii banului public în administrația publică locală, în contextul derulării celei de-a IX-a ediţii a Competiţiei celor mai bune practici
din administraţia publică din România.
Bunele practici pot viza următoarele domenii:
- E-guvernarea
- Valorificarea activelor (patrimoniului)
unităţilor administrativ-teritoriale
- Cooperarea inter-comunală.
Introducerea acestui pilon dedicat exclusiv
administraţiei publice locale a fost
inițiată de către Guvernul României prin Cancelaria Prim-ministrului, Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic şi
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cu sprijinul Consiliului Europei, prin intermediul programului Bune practici în administrația locală.
Recunoașterea și valorizarea sunt garantate,
deoarece competiţia se finalizează cu premierea celor mai bune practici în
cadrul conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul
public”, precum și
cu diseminarea acestora la nivel naţional printr-un Ghid de bune practici.
Depunerea
proiectelor se efectuează on-line prin completarea unei aplicaţii, disponibile
pe website-ul www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie
şi Calitate/ Competiţia.Categorie: Anunțuri, luni, 22 august 2016