Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

37 de bune practici înscrise în competiţia ANFP

În data de 30 septembrie 2019, s-a încheiat procesul de evaluare a aplicaţiilor înscrise în ediţia a XII-a a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România, derulată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).

În perioada 10 iunie – 30 august 2019, 27 de instituţii şi autorităţi publice din 17 judeţe şi municipiul Bucureşti au înscris 37 de bune practici care au fost evaluate de un comitet format din reprezentanţi ai mediului academic, ai societăţii civile şi ai mass-media.
Pentru anul acesta, secţiunile tematice au fost: Soluții moderne pentru creșterea calității vieții (Pilonul I), Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate (Pilonul II) şi Etica, parte a culturii organizaționale (Pilonul III).

Nominalizaţi pentru a primi unul dintre cele 3 premii sau menţiune sunt:

Pilonul I: Direcția de Asistență Socială Brașov, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Iași, Instituția Prefectului judeţul Timiș.
Pilonul II: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 - București, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Instituția Prefectului judeţul Harghita, Primăria Municipiului Roman.
Pilonul III: Consiliul Județean Călărași, Primăria Municipiului Călărași, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Iași.
***Ordinea este aleatorie şi nu reprezintă poziţia în clasament.

Festivitatea de premiere va avea loc în cea de-a doua zi a Conferinţei internaţionale Inovaţie şi calitate în sectorul public, ediţia a XII-a, care se va desfăşura în perioada 17 – 18 octombrie 2019, în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.
Detalii despre eveniment pot fi consultate pe site-ul ANFP, www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie şi calitate, subsecţiunea Conferinţa.

Categorie: Anunțuri, joi, 03 octombrie 2019


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi