Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

vechime suspendare concediu creștere copil

Începând cu data intrării în vigoare a Legii 156/2018, respectiv data de 06.07.2018, perioada în care funcţionarul public de execuţie a avut raporturile de serviciu suspendate în situația acordării concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii, constituie vechime în funcție publică/în gradul profesional al funcţiei publice de execuţie pe care funcţionarul public o deţine.  Promovarea în grad profesional se face prin concurs sau examen, organizat de către autorităţile şi instituţiile publice, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.