Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

vechime în specialitate promovare

Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma aplicabilă în perioada 2004-2006 când aţi avut raportul de serviciu suspendat pentru concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, prevedea, printre alte condiţii, că pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, funcţionarul public trebuia să aibă cel puţin 4 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează. Legiuitorul enumera expres situaţiile în care suspendarea raportului de serviciu se considera vechime în funcţie publică, perioadele concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, nefiind regăsite în această enumerare. Prin urmare, perioada în care raportul de serviciu a fost suspendat conform art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi valorificată în vederea participării la un concurs de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut. În ce priveşte vechimea în muncă, raportat la competenţele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale în domeniul legislaţiei muncii, aveţi posibilitatea să vă adresaţi acestei instituţii publice.