Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

post de natură contractuală în funcție publică

Autorităţile şi instituţiile publice care au prevăzute în statele de funcţii posturi de natură contractuală, ce presupun desfăşurarea unor activităţi  care implică exercitarea  prerogativelor de putere publică, au obligația de a stabili posturile de natură contractuală funcții publice, în condițiile reglementate de lege, cu precizarea că în prezent calitatea de funcționar public se dobândește prin concurs, în condițiile legii.