agenția națională a funcționarilor publici
competiție bune practici 2022

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici lansează cea de-a XIV-a ediţie a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România, un demers realizat pentru cunoașterea și recunoașterea performanţei la nivelul administraţiei publice româneşti.

Instituţiile şi autorităţile publice de la toate nivelurile administraţiei publice sunt invitate  să-şi înscrie, în perioada 18 iulie – 16 septembrie 2022, iniţiativele inovative şi eficiente care corespund celor 3 piloni tematici propuşi în acest an, şi anume:

Pilonul 1: Comunități decente, reziliente, sustenabile
Pilonul 2: Servicii publice digitalizate
Pilonul 3: Educaţie pentru noua generaţie


Bunele practici se transmit online, la adresa de email bunepractici@anfp.gov.ro.

Informaţiile necesare pentru depunerea bunelor practici şi formatul standard pentru aplicaţie pot fi consultate pe site-ul Agenţiei, în cadrul secţiunii Comunicare/ Competiţia bunelor practici.

Sunt acceptate bune practici implementate sau aflate în implementare (cu condiţia ca acestea să fi obţinut rezultate relevante până în momentul înscrierii în competiţie).
În competiţie nu se pot înscrie  proiecte/cazuri de bună practică care au mai fost premiate la ediţiile anterioare ale Competiţiei.

ANFP va premia şi va promova cele mai bune practici înscrise în Competiţie, în cadrul conferinţei internaţionale anuale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, care va avea loc în luna noiembrie.

Data ultimei modificări: 20.08.2024 08:45:59

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează