agenția națională a funcționarilor publici
competiție bune practici

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici anunță cu bucurie lansarea celei de-a XV-a ediţii a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România, un demers realizat pentru cunoașterea și recunoașterea performanţei la nivelul administraţiei publice româneşti.

În perioada 3 iulie – 15 septembrie 2023, instituţiile şi autorităţile publice de la toate nivelurile administraţiei publice sunt invitate să-şi înscrie iniţiativele inovative şi eficiente care corespund celor 3 piloni tematici propuşi în acest an, şi anume:

Pilonul 1: Dezvoltarea de competențe
Pilonul 2: Transformare digitală
Pilonul 3: Tranziția verde

Bunele practici se transmit online, la adresa de e-mail: bunepractici@anfp.gov.ro.

Informaţiile necesare pentru depunerea bunelor practici şi formatul standard pentru aplicaţie pot fi consultate pe site-ul Agenţiei, în cadrul secţiunii Comunicare/ Competiţia bunelor practici.

 

Sunt acceptate bune practici implementate sau aflate în implementare (cu condiţia ca acestea să fi obţinut rezultate relevante până în momentul înscrierii în competiţie).

 

În competiţie nu se pot înscrie proiecte/ cazuri de bună practică care au mai fost premiate la ediţiile anterioare ale Competiţiei.
ANFP va premia şi va promova cele mai bune practici înscrise în Competiţie în cadrul conferinţei internaţionale anuale Inovaţie şi calitate în sectorul public, care va avea loc în luna noiembrie.

Data ultimei modificări: 13.01.2026 09:17:46

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează