Conţinutul dosarului de concurs şi modalitatea de înscriere la concurs Pentru Şef serviciu, Clasa conducere, Grad II, SERVICIU TAX & CRIME SI SCHIMB INTERNATIONAL DE INFORMATII
Studii:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023;
- să fie numiţi într-o funcţie publică de clasa I;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii
Domenii de studiu: Ştiinţe juridice (Ramura de ştiinţă)
Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 5 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi - 40h/saptamâna
Perfecţionări (specializări):
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la dovedirea prin certificat, sau, după caz, prin alt tip de document, a absolvirii unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice:
-
Cunoştinţe teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei (necesitate şi nivel de cunoaştere):
Se completează în cazul în care pentru ocuparea funcţiei publice este necesară deţinerea cunoştinţelor teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei, cu precizarea nivelului de certificare similar celui de tip ECDL/ICDL:
- cunoştinţe Operare, MS Office, prin documente specifice, nivel de baza
Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere):
Engleza, prin documente specifice, nivel de baza
Cerinte specifice:
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g indice 2 şi alin. (2) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice cu privire la îndeplinirea condiţiei:
-
Pentru Şef serviciu, Clasa conducere, Grad II, SERVICIU LEGISLAŢIE IMPOZIT PE VENIT ŞI CONTRIBUŢII SOCIALE 1
Studii:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023;
- să fie numiţi într-o funcţie publică de clasa I;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii
Domenii de studiu: Ştiinţe juridice (Ramura de ştiinţă)
Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 5 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi - 40h/saptamâna
Perfecţionări (specializări):
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la dovedirea prin certificat, sau, după caz, prin alt tip de document, a absolvirii unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice:
-
Cunoştinţe teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei (necesitate şi nivel de cunoaştere):
Se completează în cazul în care pentru ocuparea funcţiei publice este necesară deţinerea cunoştinţelor teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei, cu precizarea nivelului de certificare similar celui de tip ECDL/ICDL:
- cunoştinţe Operare, MS Office, prin documente specifice, nivel de baza
Cerinte specifice:
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g indice 2 şi alin. (2) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice cu privire la îndeplinirea condiţiei:
-
Pentru Şef serviciu, Clasa conducere, Grad II, SERVICIU LEGISLATIE IMPOZIT PE VENIT SI CONTRIBUTII SOCIALE 2
Studii:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023;
- să fie numiţi într-o funcţie publică de clasa I;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii
Domenii de studiu: Ştiinţe umaniste şi arte (Domeniul fundamental), Ştiinţe sociale (Domeniul fundamental), Matematică şi ştiinţe ale naturii (Domeniul fundamental), Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice (Domeniul fundamental), Ştiinţe biologice şi biomedicale (Domeniul fundamental), Ştiinţe inginereşti (Domeniul fundamental)
Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 5 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi - 40h/saptamâna
Perfecţionări (specializări):
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la dovedirea prin certificat, sau, după caz, prin alt tip de document, a absolvirii unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice:
-
Cunoştinţe teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei (necesitate şi nivel de cunoaştere):
Se completează în cazul în care pentru ocuparea funcţiei publice este necesară deţinerea cunoştinţelor teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei, cu precizarea nivelului de certificare similar celui de tip ECDL/ICDL:
- cunoştinţe Operare, MS Office, prin documente specifice, nivel de baza
Cerinte specifice:
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g indice 2 şi alin. (2) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice cu privire la îndeplinirea condiţiei:
-
Pentru Şef serviciu, Clasa conducere, Grad II, SERVICIU LEGISLATIE IMPOZITE SI TAXE LOCALE
Studii:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023;
- să fie numiţi într-o funcţie publică de clasa I;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii
Domenii de studiu: Ştiinţe economice (Ramura de ştiinţă), Ştiinţe juridice (Ramura de ştiinţă)
Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 5 ani
Durată timp de muncă: 8h/zi - 40h/saptamâna
Perfecţionări (specializări):
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la dovedirea prin certificat, sau, după caz, prin alt tip de document, a absolvirii unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice:
-
Cunoştinţe teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei (necesitate şi nivel de cunoaştere):
Se completează în cazul în care pentru ocuparea funcţiei publice este necesară deţinerea cunoştinţelor teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei, cu precizarea nivelului de certificare similar celui de tip ECDL/ICDL:
- cunoştinţe Operare, MS Office, prin documente specifice, nivel de baza
Cerinte specifice:
Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g indice 2 şi alin. (2) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice cu privire la îndeplinirea condiţiei:
-
Pentru Şef serviciu, Clasa conducere, Grad II, SERVICIU LEGISLATIE TVA 2
Studii:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023;
- să fie numiţi într-o funcţie publică de clasa I;
- să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii
Domenii de studiu: Ştiinţe juridice (Ramura de ştiinţă), Ştiinţe economice (Ramura de ştiinţă), Ştiinţe administrative (Ramura de ştiinţă)