joi, 29 octombrie 2026
Anunț de consultare a pieței pentru pregătirea achiziției de servicii de coaching individual online
Autoritatea Contractantă
AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI, cu sediul în București, Bd. Mircea Vodă nr. 44, bl. M17, Tronson III, Sector 3, cod poștal 030669, tel: 0374 112 714
Contextul realizării consultării pieței
În vederea asigurării tratamentului egal, a transparenței și liberului acces la informație, precum și a concurenței loiale, AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI (ANFP) inițiază o procedură de consultare a pieței, pentru pregătirea achiziției de servicii de coaching individual online în cadrul proiectului ”Consolidarea competențelor personalului din sistemul de gestionare a programelor și a altor structuri care sprijină implementarea acestor programe în vederea creșterii rezilienței și absorbției fondurilor europene”, cod proiect 2.099, cod SMIS 364534, în conformitate cu prevederile art. 139 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 18-19 din HG nr.395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Scopul consultării: colectarea de opinii, sugestii sau recomandări în vederea pregătirii achiziției, organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire pentru servicii de coaching individual online în cadrul proiectului ”Consolidarea competențelor personalului din sistemul de gestionare a programelor și a altor structuri care sprijină implementarea acestor programe în vederea creșterii rezilienței și absorbției fondurilor europene”, cod proiect 2.099, cod SMIS 364534, cu condiția ca utilizarea sau implementarea acestor opinii, sugestii sau recomandări să nu aibă ca efect denaturarea concurenței și/sau încălcarea principiilor nediscriminării și transparenței.
Descrierea necesității Autorității Contractante:
În conformitate cu prevederile Contractului de finanțare nr. 2.099/cod SMIS 364534, semnat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Asistență Tehnică 2021 - 2027 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici în parteneriat cu Institutul Național de Administrație, Agenția în calitate de lider de parteneriat derulează proiectul ”Consolidarea competențelor personalului din sistemul de gestionare a programelor și a altor structuri care sprijină implementarea acestor programe în vederea creșterii rezilienței și absorbției fondurilor europene”, cod proiect 2.099,cod SMIS 364534.
Proiectul este cofinanțat prin Programul Asistență Tehnică 2021 – 2027, Prioritatea 2 - Îmbunătățirea capacității de gestionare și implementare și asigurarea transparenței fondurilor FEDR, FC, FSE+, FTJ, Intervenția 7. Instruire.
Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea competențelor personalului din sistemul de coordonare, gestionare și control în vederea creșterii rezilienței și absorbției fondurilor europene (SMC).
Obiectivul specific al proiectului este consolidarea pentru personalul implicat în gestionarea fondurilor europene a competențelor de leadership, reziliență și management organizațional, în scopul îmbunătățirii capacității de coordonare a echipelor și de gestionare a schimbării.
Pentru atingerea acestui obiectiv, beneficiarul proiectului, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și partenerul Institutul Național de Administrație – conform Acordului de Parteneriat nr.51580/17.08.2026, vor asigura organizarea și desfășurarea sesiunilor de formare din cadrul următoarelor programe de formare:
➢ implementarea a 4 programe de formare:
ü Program 1 - Inovare și digitalizare în contextul coordonării, gestionării și controlul fondurilor europene
ü Program 2 - Guvernanța datelor
ü Program 3 - Leadership și reziliență în gestionarea fondurilor
ü Program 4 - Programare strategică – de la strategie la implementare
➢ organizarea și derularea a 4 focus grupuri de consultare și analiză
➢ derularea unui program de coaching individual pentru 20 de persoane
Conform cererii de finanţare, programul de coaching individual se adresează unui număr de 20 de persoane din cadrul structurilor de coordonare, gestionare și control al fondurilor europene, respectiv persoanelor din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene - structurile orizontale, AM PoAT, AM Sănatate, AM Dezvoltare Durabilă, AM Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare, Curtea de Conturi - Autoritatea de Audit, Ministerul Finanțelor - Autoritatea de Certificare și Plată, respectiv instituțiile care îndeplinesc funcția de Organism Intermediar pentru Autoritățile de Management din grupul țintă. Fiecare participant la programul de coaching va avea alocat un număr de 10 ședințe individuale.
Sesiunile individuale se vor derula în sistem online. Programul de coaching individual își propune să faciliteze dezvoltarea abilităților personale și interpersonale ale participanților, abilități care vor susține performanța individuală a acestora, precum: abilități de organizare, planificare și atenție la detalii, de identificare timpurie a problemelor și de prevenire a acestora, de conducere a unor echipe diverse și de a livra rezultate, în contextul digitalizării, de inovare și adaptarea pentru a accesa și utiliza noile instrumente (AI, software).
Implementarea unui program de coaching individual este justificată de necesitatea consolidării capacității administrative și a calității actului decizional în cadrul sistemului de gestionare a fondurilor europene, în deplină corelare cu măsurile prevăzute în Foaia de parcurs la nivel național pentru implementarea fondurilor europene 2021–2027, care vizează profesionalizarea resurselor umane, creșterea performanței instituționale, reducerea riscurilor de neconformitate și eficientizarea proceselor aferente implementării programelor finanțate din fonduri europene. De asemenea, prestatorul selectat va avea ca responsabilitate organizarea unui workshop și elaborarea unui ghid de bune practici ca urmare a derulării programului de coaching.
În vederea consultării pieței, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a pregătit o propunere de Caiet de sarcini aferent achiziției de servicii de coaching individual online în cadrul proiectului ”Consolidarea competențelor personalului din sistemul de gestionare a programelor și a altor structuri care sprijină implementarea acestor programe în vederea creșterii rezilienței și absorbției fondurilor europene”, cod proiect 2.099, cod SMIS 364534, propunere pe care o supune analizei factorilor interesați. Subliniem faptul că propunerea de Caiet de sarcini a fost dezvoltată pe baza datelor și informațiilor deținute la acest moment de Autoritatea Contractantă.
În urma consultării de piață ANFP dorește:
- adaptarea și finalizarea specificațiilor tehnice privind programul de coaching, modalități de derulare, condiții tehnice necesare, reguli de confidențialitate;
- colectarea de informații privind necesarul de experți precum și competențele și calificările acestora necesare în implementarea programului;
- colectarea de informații pentru detalierea modalitații de derulare a sesiunilor de coaching;
- fundamentarea bugetului achiziției în funcție de tipurile de servicii necesare și de prețurile existente pe piață pentru acestea precum și colectarea informațiilor necesare elaborării strategiei de contractare prin valorificarea sugestiilor, opiniilor și recomandărilor relevante primite.
Participanții la consultare
În conformitate cu art. 19 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 și art. 139 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, orice persoană/organizaţie interesată poate transmite Autorităţii Contractante opinii, sugestii sau recomandări cu privire la aspectele supuse consultării.
Autoritatea Contractantă se așteaptă ca la consultarea de piață să participe persoanele/organizațiile din piața de profil relevantă în raport cu obiectul contractului.
Mențiuni cu privire la măsurile ce vor fi luate împotriva denaturării concurenţei şi/sau încălcării principiilor nediscriminării şi transparenţei atât în cadrul consultării pieței, cât și în cadrul procedurii de atribuire asociate:
Informațiile oferite de către persoanele/organizațiile respondente/participante la întâlnirile de consultare nu le vor aduce avantaje sau dezavantaje acestora în perspectiva derulării procedurii de atribuire asociate acestei consultări a pieței. Răspunsurile sau participarea operatorilor economici la această consultare a pieței nu vor constitui în nici un caz un motiv de excludere în cadrul viitoarei proceduri de atribuire.
Această consultare a pieței nu are ca scop selectarea unui anumit ofertant pentru viitoarea procedură de atribuire. Această consultare a pieței precedă procedura de atribuire din care face parte și nu se substituie procesului de selecție. Respondenții/participanții nu vor depune cereri de participare sau oferte ca răspuns la această consultare a pieței.
Participarea la această consultare a pieței este pur voluntară. Autoritatea Contractantă nu va acorda compensații financiare pentru participanții la consultarea pieței și nici nu va rambursa cheltuielile efectuate cu ocazia participării în cadrul acesteia.
Informațiile primite de către Autoritatea Contractantă în cursul consultărilor pieței vor fi utilizate în planificarea și desfășurarea viitoarei proceduri de achiziții, cu respectarea prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice, în special pentru a nu denatura concurența în cadrul viitoarei proceduri de atribuire și pentru a nu încălca principiile nediscriminării și transparenței. Pe parcursul procesului de consultare, Autoritatea Contractantă va lua toate măsurile necesare pentru a păstra confidențialitatea informațiilor declarate de către participanții la consultare ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.
Nicio informație în legătură cu acest proces de consultare sau orice comunicare realizată între Autoritatea Contractantă și orice persoană/organizație în legătură cu această consultare a pieței nu poate fi invocată ca făcând parte dintr-un contract, acord sau orice altă formă similară.
Modalitatea de desfășurare:
Având în vedere cele de mai sus, în vederea asigurării tratamentului egal, transparenței și liberului acces la informație, concurenței loiale, nediscriminării, pentru pregătirea achiziției din punct de vedere tehnic și financiar prin prezentarea de soluții fezabile, prin raportare la obiectul contractului de achiziție publică, ANFP organizează o întâlnire comună online pentru persoanele/organizațiile interesate, în temeiul art. 19 alin.(4) din HG nr.395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Perioada în care se desfășoară procesul de consultare: 02.11-16.11.2026.
Întâlnirea comună online cu toți operatorii interesați este programată în data de 05.11.2026, începând cu ora 10:00.
Întâlnirea se va realiza online, în format web, iar participanții interesați vor primi pe mail datele de logare cu indicarea zilei și a intervalului orar de desfășurare a întâlnirii.
În acest sens se va transmite o solicitare de participare la adresele de email: elena.constantinescu@anfp.gov.ro, telefon de contact: 0374.112.701/ nicoleta.cotiga@anfp.gov.ro, telefon de contact:0374.112.818/carmen.balanescu@anfp.gov.ro, telefon de contact: 0374.112.820.
Transmiterea opiniilor, propunerilor, sugestiilor, recomandărilor ca urmare a analizării specificațiilor tehnice puse la dispoziție se face în scris, pe adresele de email specificate mai sus, până pe data de 11.11.2026, la adresele de e-mail menționate anterior.
Informațiile cu privire la rezultatul consultării vor fi publicate pe site-ul www.e-licitatie.ro.
Alte informații relevante privind procesul consultării pieței:
Pentru derularea acestui proces, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a pregătit o propunere de Caiet de sarcini dezvoltat pe baza datelor și informațiilor deținute la acest moment de Autoritatea Contractantă, pe care o supune analizei factorilor interesați.
Atașat prezentului anunț, regăsiți propunerea de Caiet de sarcini aferent serviciilor.