agenția națională a funcționarilor publici

Exercitare drepturi persoane fizice

 

Pentru primirea şi înregistrarea valabilă a cererilor este obligatorie furnizarea următoarelor date ale solicitantului: nume, prenume, adresă poştală de domiciliu sau de reşedinţă. În cazul în care cererea este depusă electronic este obligatorie furnizarea adresei de poştă electronică a solicitantului.

Cererile trimise se semnează olograf, iar în cazul petiţiilor depuse electronic care nu pot fi semnate, ANFP poate solicita confirmarea corectitudinii datelor transmise electronic.

La depunerea cererilor este obligatorie precizarea detaliată a obiectului acestora, a informaţiilor disponibile pentru apărarea drepturilor garantate de legislaţia aplicabilă, și dacă este cunoscut, temeiul legal în baza căruia se formulează cererea.

Solicitanții îşi asumă răspunderea că toate informaţiile furnizate prin depunerea cererilor sunt reale şi corecte.

Primirea cererilor şi analizarea acestora este, de regulă, gratuită.

În cazul în care cererile sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv, ANFP poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative, sau poate refuza să le trateze. Sarcina de a demonstra caracterul evident nefondat sau excesiv al cererii revine ANFP.

În cazul în care un solicitant adresează mai multe cereri, având același obiect, acestea se conexează, solicitantul urmând să primească un singur răspuns care face referire la toate cererile primite.

Solicitanții au posibilitatea de a descărca și utiliza modelele de cerere pentru fiecare drept în parte puse la dispoziţie de ANFP în prezenta secțiune.


Dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere

Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau judiciare, orice persoană vizată are dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere, în special în statul membru în care își are reședința obișnuită, în care se află locul său de muncă sau în care a avut loc presupusa încălcare, în cazul în care consideră că prelucrarea datelor cu caracter personal care o vizează încalcă Regulamentul General Privind Protecția Datelor.

Autoritatea de supraveghere la care s-a depus plângerea informează reclamantul cu privire la evoluția și rezultatul plângerii, inclusiv posibilitatea de a exercita o cale de atac judiciară în temeiul articolului 78 din Regulamentul General Privind Protecția Datelor.

CERERI TIP

Cererile se pot depune personal sau pot fi trimise:

prin poştă.

 

Bulevardul Mircea Vodă, Nr. 44, tronsonul III, intrarea C, sectorul 3, cod postal 030669, Bucureşti, România, Coordonate GPS: 44.419795, 26.112617;

Cererile pot fi trimise și:

prin fax la numărul: 0374 112 715
online la adresele de email special create: dpo@anfp.gov.ro sau comunicare@anfp.gov.ro.

Data ultimei modificări: 13.08.2024 21:58:02

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează