Bibliografie şi tematică de specialitate pentru Consilier juridic, Clasa I, Grad asistent, COMPARTIMENT AVIZARE CADRE DE COMPETENŢE SPECIFICE
1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, Partea a II- a, Titlul I – Guvernul, Titlul II - Administraţia publică centrală de
specialitate, Partea a VI- a, Titlul I – Dispoziţii generale şi Titlul II - Statutul funcţionarilor publici şi Anexa nr. 8 Normele privind cadrele de competenţe generale şi specifice
cu tematica Administraţia publică centrală de specialitate. Funcţia publică şi funcţionarul public.
Statutul funcţionarilor publici; Norme privind cadre de competente generale si specifice
2. Hotărârea Guvernului nr.785/2022 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
cu tematica Atribuţiile Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
3. Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 332/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de analiză a posturilor
cu tematica Metodologia-cadru de analiza a posturilor
Atribuţii stabilite în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului:
Atribuţii şi activităţi:
1. Analizează şi avizează cadre de competenţe specifice elaborate de autorităţile şi instituţiile publice.
2. Participă la elaborarea:
• metodologiei de analiză a posturilor;
• metodologiei pentru avizarea cadrelor de competenţe specifice;
• procedurii operaţionale pentru avizarea cadrelor de competenţe specifice;
• instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative privind cadrele de competenţe;
• formei pentru republicare a actelor normative privind privind cadrele de competenţe pentru care
competenţa aparţine Agenţiei, în temeiul legii;
• cadrului legislativ specific domeniului de activitate al Agenţiei, în domeniul gestionării fondurilor
europene aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţa al României pentru reformele, investiţiilor si
obiectivelor specifice componentelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, aflate în
responsabilitatea Agenţiei cu impact asupra reglementărilor referitoare la cadre de competenţe;
• proiectelor ordinelor privind regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei respectiv privind
regulamentul de ordine interioară, pe baza propunerilor structurilor funcţionale din cadrul Agenţiei sau,
după caz, a grupurilor de lucru constituite în vederea elaborării acestora;
• documentului privind obiectivele DJRA şi planul de acţiuni în vederea realizării acestora, precum şi documentele privind monitorizarea stadiului îndeplinirii obiectivelor DJRA;
• procedurilor de sistem şi procedurilor operaţionale aplicabile DJRA, potrivit Ordinului SGG nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, în limitele de competenţă stabilite de către superiorul ierarhic.
3. Elaborează:
• formei juridice a proiectelor de acte normative privind cadrele de competenţe, pe baza propunerilor
structurilor funcţionale din cadrul Agenţiei sau, după caz, a grupurilor de lucru constituite în vederea
elaborării proiectelor de acte normative;
4. Participă la implementarea:
• metodologiei de analiză a posturilor;
• metodologiei pentru avizarea cadrelor de competenţe specifice;
• procedurii operaţionale pentru avizarea cadrelor de competenţe specifice.
5. Participă la analizarea şi formularea observaţiilor şi a propunerilor, sau, după caz, punctelor de vedere sau opiniilor de specialitate cu privire la:
• acorduri, contracte, memorandum- uri sau alte documente în care Agenţia este parte sau care vizează activitatea Agenţiei cu impact asupra legislaţiei privind cadrele de competenţe;
• propunerile legislative care conţin prevederi referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici, întrebările şi interpelările adresate Guvernului de membrii Parlamentului, atunci când acestea privesc funcţia publică şi funcţionarii publici şi aspecte referitoare la cadrele de competenţe;
• proiectele de acte normative care conţin prevederi referitoare la funcţia publică şi la funcţionarii publici şi care vizează aspecte referitoare la cadrele de competenţe elaborate de Agenţie şi la cadrele de competenţe specifice elaborate de autorităţile şi instituţiile publice, şi, după caz, formulează observaţii şi propuneri sau propune transmiterea către iniţiator a proiectului de act normativ avizat favorabil, avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri sau avizat negativ, însoţit de motivarea corespunzătoare.
6. Acordă sprijin de specialitate, la cerere, autorităţilor şi instituţiilor publice în realizarea analizei posturilor aferente funcţiilor publice.
7. Participă, în calitate de reprezentant al Agenţiei, potrivit scopului postului şi în limita mandatului primit, la grupuri de lucru intra şi inter –instituţionale.
8. Participă, conform domeniului de competenţă al DJRA, la îndeplinirea implementării reformelor,
investiţiilor şi obiectivelor specifice componentelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
9. Participă la analizarea şi avizarea cadrului legislativ, precum şi la emiterea punctelor de vedere asupra proiectelor de acte normative iniţiate de coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, în domeniul gestionării fondurilor europene aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţa al României pentru reformele, investiţiilor si obiectivelor specifice componentelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, care au impact asupra activităţii Agenţiei şi reglementărilor privind cadrele de competenţe.
10. Participă în grupurile de lucru constituite de către coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, pentru
elaborarea şi avizarea cadrului legislativ în domeniul gestionării fondurilor europene aferente Planului
Naţional de Redresare şi Rezilienţa al României pentru reformele, investiţiilor si obiectivelor specifice
componentelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, cu relevanţă pentru activitatea Agenţiei şi pentru reglementările privind cadrele de competenţe.
11. Asigură:
a)documentarea în vederea îndeplinirii atribuţiilor care îi revin;
b) documentarea cu privire la statutele speciale în domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici;
c) monitorizarea site- urilor Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului României pentru identificarea
proiectelor de acte normative/propunerilor legislative cu impact asupra domeniului funcţiei publice şi
funcţionarilor publici şi informarea superiorilor ierarhici;
d) monitorizarea site- ului Monitorului Oficial al României şi al Curţii Constituţionale a României pentru identificarea actelor normative/Deciziilor CCR cu impact asupra domeniului funcţiei publice şi funcţionarilor publici şi informarea superiorilor ierarhici;
e) păstrarea evidenţei lucrărilor realizate şi accesul la acestea conform dispoziţiilor superiorului ierarhic sau, după caz, conducerii Agenţiei;
f) arhivarea lucrărilor repartizate şi întocmite, după finalizarea circuitului de semnături prevăzut în ROF- ul Agenţiei.
12. Răspunde de îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în fişa postului precum şi de soluţionarea lucrărilor
repartizate la termenele prevăzute sau conform planificărilor stabilite la nivelul DJRA.
13. În îndeplinirea atribuţiilor aplică procedurile de sistem şi procedurile operaţionale specifice DJRA
aprobate de conducerea Agenţiei pentru implementarea standardelor de control intern managerial, potrivit Ordinului SGG nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice.
14. Îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de superiorul ierarhic sau de conducerea Agenţiei, cu
respectarea scopului postului şi a condiţiilor specifice ale acestuia precum şi a limitelor de competenţă ale funcţiei publice deţinute. În situaţia în care lucrările sunt repartizate de alţi funcţionari publici de conducere sau i se solicită acordarea de asistenţă de specialitate, are obligaţia de a înştiinţa superiorul ierarhic.
15. Participă, atunci când este desemnat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici, ca membru în cadrul echipelor de implementare a proiectelor cu finanţare externă.