agenția națională a funcționarilor publici

miercuri, 20 septembrie 2023

UE recrutează juriști-lingviști

UE recrutează juriști-lingviști 

Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) anunţă că instituțiile europene au disponibile posturi de juriști-lingviști (AD 7) pentru limbile engleză, spaniolă, lituaniană, olandeză, portugheză și slovacă.
Funcționarii recrutați (cu gradul AD 7) vor lucra în principal la Curtea de Justiție a UE, cu sediul la Luxemburg. Fiecare candidat se poate înscrie numai la unul dintre cele șase posturi scoase la consurs.


 Criterii de eligibilitate:
- deținerea cetățeniei unuia dintre statele UE;
- cunoașterea a cel puțin trei limbi oficiale ale UE: cunoașterea perfectă a limbii 1 (limba concursului), cunoașterea aprofundată a limbii franceze (limba 2) și cunoașterea aprofundată a limbii 3 (una dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE — diferită de limbile 1 și 2). 

➢ Alte condiții care trebuie îndeplinite: 

Pentru juriștii-lingviști de limbă engleză (concursul EPSO/AD/404/23): 
•deținerea unei diplome universitare în drept sau echivalentul acesteia acordată în Republica Irlanda, ori o calificare în calitate de barrister sau solicitor obținută în Republica Irlanda. 

Pentru juriștii-lingviști de limbă spaniolă (concursul EPSO/AD/405/23): 
•deținerea uneia dintre următoarele diplome universitare în drept spaniol: Licenciatura en Derecho sau Grado en Derecho. 

Pentru juriștii-lingviști de limbă lituaniană (concursul EPSO/AD/406/23): 

•absolvirea unui ciclu complet de studii universitare atestat prin una dintre următoarele calificări în drept lituanian: aukštasis universitetinis teisinis išsilavinimas – teisės bakalauro kvalifikacinis laipsnis arba teisės magistro kvalifikacinis laipsnis, įgytas turint teisės bakalauro kvalifikacinį laipsnį, arba teisininko profesinis kvalifikacinis laipsnis (vienpakopis teisinis universitetinis išsilavinimas). 

Pentru juriștii-lingviști de limbă neerlandeză (concursul EPSO/AD/407/23): 

•absolvirea unui ciclu complet de studii universitare atestat prin una dintre următoarele calificări în drept belgian sau neerlandez și în limba neerlandeză: Voltooide juridische studie, afgesloten met een diploma Nederlands recht (doctorandus of master) of Belgisch recht (licentiaat of master, afgegeven door een Nederlandstalige rechtenfaculteit). Ook een bachelor Nederlands of Belgisch recht, gevolgd door een master internationaal of Europees recht, zal worden aanvaard. 

Pentru juriștii-lingviști de limbă portugheză (concursul EPSO/AD/408/23): 

•deținerea unei diplome universitare în drept portughez: um curso superior sancionado por um diploma de ‘Licenciatura em Direito’ atribuído por uma universidade portuguesa. 

Pentru juriștii-lingviști de limbă slovacă (concursul EPSO/AD/409/23): 

•absolvirea unui ciclu complet de studii universitare atestat prin una dintre următoarele calificări în drept slovac: Vysokoškolské štúdium v oblasti slovenského práva ukončené diplomom z odboru právo (magister, mgr.), ktorý umožňuje pokračovať v doktorandskom študijnom programe. 

❖ În principiu, nu este necesară nicio experiență profesională. Cu toate acestea, în cazul în care calificările educaționale pe care trebuie să le aibă un candidat corespund unui ciclu complet de studii universitare de numai 3 ani, candidatul ar trebui, de asemenea, să fi obținut ulterior o experiență profesională relevantă de cel puțin un an. 
Pentru informații detaliate cu privire la calificările cerute și la criteriile de eligibilitate, precum și la modalitățile de depunere a candidaturii pentru această procedură de selecție, vă rugăm să consultați anunțul de concurs, disponibil aici
Termenul pentru depunerea candidaturilor este 17 octombrie 2023, ora 12:00 (prânz), ora Luxemburgului.

Referință: EPSO/AD/404-409/23       


Data ultimei modificări: 10.09.2024 05:21:14

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează