joi, 28 ianuarie 2016
Oportunitate pentru mediul universitar
Agenția Națională a Funcționarilor Publici informează că Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) va lansa campania de recrutare a ambasadorilor pentru carieră în instituțiile europene în anul academic 2016/2017. Aceasta se va derula în perioada 1 martie-1 aprilie 2016 și se adresează tuturor reprezentanților mediului universitar.
În acest sens, Agenția invită toate centrele universitare să se implice în această inițiativă prin comunicarea către ANFP a datelor de contact ale unei persoane care să colaboreze cu EPSO. Informațiile trebuie comunicate Agenției până la data de 29.01.2016, persoană de contact fiind doamna Bianka Diacencu, expert, Direcția Comunicare și Relații Internaționale, telefon: 0374.112.724, e-mail: bianka.diacencu@anfp.gov.ro.
Informații detaliate despre inițiativă sunt disponibile la următorul link: http://europa.eu/epso/ambassadors/students/index_en.htm.