vineri, 14 iunie 2024
Noutăţi legislative
Vă informăm că, în data de 11 iunie 2024, au fost publicate în Monitorul Oficial, partea I, două Ordine ale Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici:
- Ordinul Președintelui ANFP nr. 603/2024 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind publicarea anunțului de concurs la etapa de selecție a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2),cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
- Ordinul Președintelui ANFP nr. 604/2024 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind utilizarea instrumentelor informatice de extragere automată a subiectelor de către comisia de concurs la etapa de selecție a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2), cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
Ele pot fi consultate în site-ul ANFP, secţiunea Legislaţie/ Ordine ale Preşedintelui ANFP.