miercuri, 3 decembrie 2014
Invitaţie colaborare revista EU-RO Funcţionar
Dragi colegi,
ANFP vă invită să deveniţi colaboratori ai revistei EU-RO Funcţionar! În prezent se află în pregătire numărul 4 al revistei on-line, prin intermediul căreia vă oferim oportunitatea de a aduce în prim plan subiecte de interes.
Vă reamintim că în paginile revistei se regăsesc rubrici precum: Editorial, Legislaţie, Formare şi perfecţionare, Fonduri europene, Evenimente internaţionale, Rubrica specială dedicată prezentării unei autorităţi/ instituţii publice (Instituţia
Prefectului, Consiliul Judeţean, Primărie, Minister), Bune practici etc.
În vederea redactării materialelor, apreciem ca fiind oportună folosirea unui stil concis şi a unui limbaj accesibil. Dimensiunea articolelor poate fi de cca. 1 pagină (incluzând text şi fotografii), font Times New Roman, 12 puncte, cu diacritice. Atunci când este necesar, echipa redacţionala îşi rezervă dreptul de a interveni asupra textului.
Vă mulţumim anticipat pentru deschiderea dumneavoastră şi pentru sprijinul acordat în realizarea acestui număr al revistei, precizând ca aşteptăm articolele până la data de 17 decembrie 2014, la adresa de e-mail comunicare@anfp.gov.ro.