agenția națională a funcționarilor publici

luni, 27 septembrie 2021

INFORMARE privind publicarea pe site-ul ANFP a concursurilor de ocupare a funcțiilor publice vacante/ temporar vacante

Având în vedere prevederile art. I din O.U.G. nr. 103/2021 privind unele măsuri la nivelul administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916/24.IX.2021, prin care se instituie derogarea de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, potrivit căreia, pentru posturile și funcțiile vacante și temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din Legea nr. 203/2020, pot fi desfășurate concursuri în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2021, cu încadrarea în creditele de angajament și creditele bugetare aprobate în bugetul pentru anul 2021.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici reia procedurile de publicare a anunțurilor de concurs pentru concursurile organizate de autoritățile și instituțiile publice în vederea ocupării funcțiilor publice vacante și temporar vacante.
Astfel, pentru înștiințările de organizare a concursurilor rămase în analiza ANFP, cu dată de publicare a anunțurilor de concurs stabilită în perioada 14-23 septembrie 2021, este necesar ca autoritățile și instituțiile publice să revină cu un nou calendar de desfășurare a acestora în vederea reluării procedurilor de concurs.

Data ultimei modificări: 10.09.2024 05:21:32

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează