agenția națională a funcționarilor publici

vineri, 29 octombrie 2021

Concurs de referent, clasa III, grad profesional superior din cadrul Serviciului monitorizare proiecte, Direcția programe cu finanțare externă

În conformitate cu prevederile  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2021 privind  unele măsuri la nivelul administrației publice şi ale art. 618 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează la sediul instituţiei din Bd. Mircea Vodă nr. 44, tronsonul II, sector 3, Bucureşti, concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice temporar vacante de referent, clasa III, grad profesional superior din cadrul Serviciului monitorizare proiecte, Direcția programe cu finanțare externă.

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Salariul brut lunar aferent funcției publice de execuție de referent clasa III grad pofesional superior, conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi începând cu suma de 5.422 de lei.

Calendarul de desfășurare a concursului pentru funcția publică de execuție temporar vacantă de referent, clasa III, grad profesional superior din cadrul Serviciului monitorizare proiecte, Direcția programe cu finanțare externă:
1. proba suplimentară pentru testarea cunoștințelor de operare pe calculator în data de 15 noiembrie 2021, ora 09:00, sediul instituţiei;
2. proba scrisă, în data 16 noiembrie 2021, ora 12:00, sediul instituţiei;
3. proba interviu, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, la sediul instituţiei, doar acei candidați care au obținut la proba scrisă minimum 50 puncte.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada 29 octombrie- 5 noiembrie 2021, inclusiv, și trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele documente:
a) formularul de înscriere;
b) curriculum vitae, modelul comun european; 
c) copia actului de identitate; 
d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări; 
e) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; 
f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului; 
g) cazierul judiciar; 
h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică

Copiile de pe actele de mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Candidaţii trebuie să îndeplinească:
Condiţiile generale prevăzute de art. 465 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţii specifice:
- studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – minimum 7ani;
cunoștințe de operare calculator (necesitate şi nivel): operare sistem Windows, MS Office, navigare Internet -nivel mediu. Cunoștințele se vor testa în cadrul probei suplimentare.

Atribuțiile prevăzute în fişa postului

1.Centralizează documentele interne ale serviciului, respectiv direcției și asigură evidența acestora;
2.Pregătește și asigură fazele premergătoare arhivării electronice a tuturor lucrărilor elaborate în cadrul direcției prin scanarea și OCR-izarea (recunoașterea optică a caracterelor), după caz, inclusiv a documentației rezultate în timpul implementării proiectelor cu finanțare externă gestionate de direcție;
3.Realizează activitățile de păstrare și selecție a documentelor, conform ordinelor/ contractelor de finanțare ale proiectelor aflate în derulare, pentru care ANFP are calitatea de beneficiar/partener, cu asigurarea respectării măsurilor din Manualul de identitate vizuală aplicabil și pentru asigurarea unei piste de audit adecvate;
4.Asigură etichetarea/identificarea, îndosarierea și păstrarea tuturor documentațiilor aferente proiectelor cu finanțare externă finalizate, conform obligațiilor Beneficiarului transpuse în Contractele de finanțare și face parte din echipele de proiect, conform nominalizării prin OPANFP în vederea pregătirea informațiilor și documentelor referitoare la proiectele gestionate de direcție, cu ocazia misiunilor de control desfășurate de AM-uri sau de alte structuri cu competențe în controlul și recuperarea debitelor aferente fondurilor comunitare și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, după caz;
5.Participă la implementarea proiectelor prin participare la analize de piață și la identificarea de documente/informații necesare derulării achizițiilor de consumabile, birotică, promoționale pentru activitățile propuse prin proiecte;
6.Asigură păstrarea evidenţei lucrărilor realizate/elaborate în cadrul proiectelor aflate în implementare la nivelul direcției astfel încât să fie uşor accesibile şi arhivate corect pentru a garanta o pistă de audit corespunzătoare care să permită verificarea documentelor originale, precum şi accesul la acestea conform dispoziţiilor superiorului ierarhic sau, după caz, conducerii ANFP;
7.Face parte din echipele de proiect conform nominalizării prin OPANF;
8.Colaborează cu secretariatele cabinetului preşedintelui şi vicepreşedintelui pentru identificarea şi transmiterea corectă şi operativă a corespondenţei elaborată în cadrul instituției;
9.Răspunde de îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în fişa postului şi a celor delegate, potrivit legii, precum şi a lucrărilor repartizate conform planificărilor stabilite la nivelul structurii în care este încadrat;
10.Participă la grupurile tehnice de lucru/ședințele/întâlnirile de lucru organizate pe parcursul derulării proiectelor DPFE și asigură activitatea de secretariat, realizând minute, procese-verbale, adnotări, după caz.
11.Întocmeşte rapoarte lunare şi anuale privind activitatea proprie desfăşurată;
12.Se documentează în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu;
13.Asigură evidenţa şi păstrarea documentaţiei proiectelor cu finanţare externă pentru proiectele sau programele în implementare și finalizate aflate în perioada de sustenabilitate până la predarea către arhiva Agenției, în condițiile legii.
14.Realizează minute, procese-verbale, informări referitoare la activitatea DPFE;
15.Asigură respectarea prevederilor actelor normative din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, păstrează confidenţialitatea datelor prelucrate, a contului de utilizator şi a parolei de acces la sistemul informatic al instituţiei;
16.Îndeplineşte orice atribuţii în limita competenţelor dispuse de superiorul ierarhic sau conducerea ANFP, cu respectarea scopului postului şi a cerinţelor acestuia. În situaţia în care lucrările sunt repartizate de alţi funcţionari publici de conducere sau i se solicită acordarea de asistenţă de specialitate conform competenţelor, are obligaţia de a înştiinţa superiorul ierarhic.

BIBLIOGRAFIA

1. Constituţia României, republicată;
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, titlul I şi II ale părţii a VI-a Statutul funcţionarilor publici;
3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Ghidul Beneficiarului privind implementarea tehnică și financiară a proiectelor finanțate din POAT 2014-2020, Versiunea III Martie 2019;  
6. Ghidul beneficiarului Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, versiunea mai 2021

TEMATICĂ

1. Constituţia României, republicată -Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale;
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare -Drepturile funcţionarilor publici; Îndatoririle funcţionarilor publici;
3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare -Capitolul II Secțiunea II Accesul la serviciile publice administrative şi juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri şi facilităţi;
4. Legea nr. 202/2002-Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii
5. Ghidul Beneficiarului privind implementarea tehnică și financiară a proiectelor finanțate din POAT 2014-2020- Capitolul 3 Monitorizare și raportare 3.1.1. Rapoarte de progres, Capitolul 5.Secțiunea 5.2. Responsabilități generale privind informarea și comunicarea, Capitolul 10- Păstrarea, arhivarea și accesul la documente.
6. Ghidul beneficiarului Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, versiunea mai 2021- Capitolul 4 Cum raportăm progresul proiectului către autoritatea de management; Capitolul 5 , Subcapitolul 5.3 Când și cum depunem cererea de rambursare; Capitolul 9. Ce se întâmplă după finalizarea proiectului.

Erată

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi la secretarul comisiei de concurs, domnul Bogdan Ianu, expert, tel.:  0374 112 793,  e-mail bogdan.ianu@anfp.gov.ro 

Afișat în data de 29 octombrie 2021 , la sediul și pe pagina de internet a ANFP.

Data ultimei modificări: 10.09.2024 05:21:31

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează