agenția națională a funcționarilor publici

joi, 22 august 2019

Clarificări articole presă - funcţionari publici

Referitor la punctul de vedere exprimat de vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, domnul Florin Cîţu pe pagina personală de Facebook şi publicat în data de 20.08.2019 de către redacţia stiripesurse.ro cu titlul “Lider PNL: Majoritatea bugetarilor sunt praf la locul de muncă. Trebuie să dispară voucherele, tichetele de vacanță”, respectiv
în data de 21.08.2019 de către redacţia hotnews.ro cu titlul “Liberalul Florin Cîțu vrea ca bugetarii să nu mai aibă vouchere, sporuri și pensii speciale. <Sunt privilegiații societății. O discriminare nenorocită care trebuie să dispară>”, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) face următoarele precizări:

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, organ de specialitate al administrației publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are atribuţii în ceea ce priveşte managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, prevăzute în Codul administrativ.

La baza oricărui stat modern stă o administraţie puternică, cu o resursă umană competentă şi motivată. Referitor la veniturile funcționarilor publici, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici monitorizează salariile de bază ale funcţionarilor publici din cadrul administraţiei publice centrale şi locale, stabilite conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Din datele existente la nivelul lunii iulie 2019, pentru funcţionarii publici încadraţi cu studii medii salariul maxim de bază brut variază între 5335 şi 6456 lei în administraţia publică centrală şi între 7301 şi 7553 lei în administratia publică locală.

Pentru functionarii publici încadrati cu studii superioare, salariul maxim de bază brut variază între 6101 şi 11408 lei în administraţia publică centrală şi între 5777 şi 11448 lei în administraţia publică locală.

Așa cum bine cunoașteţi, venitul net reprezintă 58% din venitul brut, 42% reprezintă impozit pe venit și contribuții datorate bugetului de stat. Aşadar, creșterile la nivel salarial în sectorul public se reflectă, implicit, în creșteri ale contribuțiilor sociale și ale impozitului, datorate bugetului de stat.

În privinţa pregătirii personalului bugetar, instituția noastră nu deţine nicio statistică pentru funcţionarii publici din care să reiasă concluzia domnului Cîţu potrivit căreia, cităm: “majoritatea bugetarilor <sunt praf la locul de muncă>” şi nici nu avem cunoştinţă de vreo sursă oficială care, folosind o metodă de evaluare obiectivă, să emită o astfel de concluzie.

În ceea ce priveşte recrutarea funcţionarilor publici, Codul administrativ prevede o etapă de recrutare, realizată prin concurs național, urmată de o etapă de selecţie, realizată prin concurs pe post. Aceste faze ale recrutării acoperă atât verificarea cunoștințelor şi competențelor generale, cât şi verificarea cunoştintelor de specialitate şi competențelor specifice.

Referitor la afirmaţia: “Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri...”, aşa cum am susţinut mai sus, considerăm că o administraţie modernă trebuie să îşi motiveze resursa umană, aşa cum se întâmplă şi în sectorul privat, unde există variante multiple de bonificaţie, inclusiv vouchere.

Pe de altă parte, statisticile oficiale au arătat o creştere a economiei prin prisma impulsionării turismului românesc determinată de măsura implementării tichetelor de vacanţă.

Ne exprimăm în continuare dorința de a avea un proces de comunicare coerent și transparent în intenția fermă de a informa corect opinia publică și apreciem dialogul bazat pe principiile care să reflecte dorința reciprocă de informare corectă a cetățenilor.



Data ultimei modificări: 10.09.2024 05:21:54

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează