marți, 27 octombrie 2020
Cel de-al doilea seminar de lucru în cadrul proiectului
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează, la
Bucureşti, în data de 27.10.2020, cel
de-al doilea seminar de lucru în cadrul proiectului ”Instruire în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal pentru
structurile din cadrul sistemului de coordonare, gestionare și control al FESI
în România”, cod proiect 3.1.107.
Evenimentul va beneficia de prezența și
implicarea activă a responsabililor cu protecția datelor cu caracter personal
(DPO), a consilierilor juridici și a experților, a specialiștilor din sistemul
de management și control al FESI, a căror activitate curentă implică și
operațiuni de prelucrare date cu caracter personal.
La finalizarea seminarelor va
fi elaborat un îndrumar metodologic cu tematica prelucrării datelor cu caracter
personal în contextul gestionării FESI, iar acest material va cuprinde, pe
lângă instrumente care să-și găsească aplicabilitate în activitatea curentă a
personalului din sistemul de management și control al FESI, și aspectele
semnalate de participanți în cadrul seminarelor pe tema dată.
Materialul îndrumar metodologic
va fi distribuit ca anexă a suportului de curs pentru cele 700 de persoane care
vor participa la Modulul de formare în
domeniul specific al prelucrării datelor cu caracter personal, programat în
perioada februarie – octombrie 2021.
Mai multe informații despre
proiect pot fi accesate pe pagina dedicată proiectului http://www.anfp.gov.ro/continut/PROIECT_Cod_31107.