marți, 19 martie 2024
ANFP în retrospectivă: Raportul de activitate pentru anul 2023
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a dat publicităţii Raportul de activitate, pentru anul 2023.
În paginile acestuia pot fi consultate informaţii despre activitatea instituţională, structurate pe secţiuni distincte: profil instituţional, politici publice, transparență instituţională, relaţia cu comunitatea, legislaţia. Materialul oferă o imagine în profunzime a realizărilor şi a obiectivelor Agenţiei, dar surprinde şi impactul pe care activităţile l-au avut asupra sistemului funcţiei publice şi asupra administraţiei publice, în general.
Raportul poate fi consultat aici: https://tinyurl.com/mwves5nb
Vasile-Felix Cozma, preşedintele ANFP: "Postarea pe site a raportului de activitate al ANFP reprezintă un pas important în asigurarea transparenței și comunicării eficiente cu comunitatea. Am realizat o prezentare detaliată a activităților noastre, a priorităților strategice și a rezultatelor obținute, pe care o punem la dispoziția publicului. Raportul reflectă angajamentul nostru pentru o guvernare responsabilă și o relație deschisă cu cei pe care îi deservim. Vă încurajez să consultați raportul pentru a obține o imagine completă și detaliată a muncii noastre în anul 2023."