agenția națională a funcționarilor publici

vineri, 29 ianuarie 2021

Achiziție de servicii de administrare și mentenanță a echipamentelor de comunicații și securitate cibernetică

Agenția Națională a Funcționarilor Publici intenționează să achiziționeze prin achiziție directă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, servicii de administrare și mentenanță a echipamentelor de comunicații și securitate cibernetică.

COD CPV 72267000-4 Servicii de întreţinere şi reparaţii de software

Serviciile de administrare și mentenanță a echipamentelor de comunicații și securitate cibernetică trebuie să cuprindă cel puțin următoarele activități:

- Monitorizarea echipamentelor de comunicații și securitate cibernetică;
- Remedierea eventualelor probleme constatate în funcționarea echipamentelor de comunicații și securitate cibernetică;
- Activități de configurare a echipamentelor de comunicații și securitate cibernetică;
- Activități de actualizare la zi a firmware-ului și a licențelor corespunzătoare echipamentelor;
- Operațiuni de optimizare a echipamentelor pentru menținerea funcționalității rețelei în parametri normali;
- Activități de configurare a echipamentelor în vederea integrării sistemelor existente cu alte sisteme informatice;
- Alte activități de mentenanță sau administrare, solicitate de Agenție;
- Documentarea operațiunilor în rapoarte de activitate și/sau rapoarte de implementare;
- Administrarea și configurarea serverului de email al Agenției – instalat pe platformă Linux.
Prestatorul de servicii suport de dezvoltare/programare trebuie să dispună de personal calificat care să cunoască foarte bine cel puțin următoarele tehnologii/echipamente:
- Administrarea echipamentelor și tehnologiilor de tip Cisco (switching, routing, firewall, load balancer, etc);
- Administrarea echipamentelor și tehnologiilor de tip FortiGate, FortiWeb, WAF;
- Administrarea echipamentelor și tehnologiilor de tip FireEYE;
- Administrarea echipamentelor și tehnologiilor de tip SIEM;
- Administrarea echipamentelor și tehnologiilor de tip VPN;
- Administrarea echipamentelor și tehnologiilor de tip DLP;
- Administrarea și configurarea sistemelor de tip Linux, inclusiv a serviciilor de email (POP3, IMAP, etc);
- Cunoștințe solide privind topologiile și tehnologiile specifice rețelelor de comunicații.

La prestarea serviciilor, Prestatorul va utiliza, în funcție de necesitate, atât baza materială proprie, cât și echipamentele și programele software puse la dispoziție de către Agenție.
Prestatorul va transfera Agenției în mod exclusiv, irevocabil, perpetuu toate drepturile de autor și drepturile conexe asupra tuturor livrabilelor, documentelor dezvoltate și a tuturor serviciilor, configurărilor realizate, inclusiv asupra documentației, elementelor de design și funcționalitate detaliate în materialele pregătitoare, a documentaţiilor şi instrucţiunilor de utilizare aferente, realizate în cadrul activităților desfășurate conform și în scopul stabilit.

Costurile estimative lunare pentru serviciile de administrare și mentenanță a echipamentelor de comunicații și securitate cibernetică sunt raportate la o activitate de 20 ore pe lună. Termenul de execuție a contractului este de 3 luni, de la data intrării in vigoare.

În vederea elaborării ofertei pot fi solicitate informații suplimentare în ceea ce privește infrastructura de comunicații a Agenției. Tel. 0730.586.082, e-mail stefan.maria@anfp.gov.ro.

Oferta se va transmite pe e-mail la adresa daniel.coman@anfp.gov.ro și oferta financiară va fi publicată online în cadrul catalogului electronic SICAP.

1. E-MAIL:
Persoana responsabilă de achiziţie: Daniel Coman, Compartimentul Achiziții Publice
e-mail daniel.coman@anfp.gov.ro.

2. Online în catalogul electronic SICAP www.e-licitație.ro cu precizarea nr. anunțului de publicitate (conform SICAP) și a codului CPV precizat în anunț.

Oferta trebuie să conțină cel puțin următoarele informații :

a. Datele de identificare ale societății (adresă, număr de înmatriculare, CUI, Cont trezorerie);
b. Datele  de contact ale reprezentantului legal și ale persoanei desemnate să se implice în relațiile cu A.N.F.P.;
c.  Certificat constatator, în copie, semnată de către reprezentantul legal, cu mențiunea „Conform cu originalul”;
d. Declarație privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 164 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice (Formularul nr.1);
e. Declarație privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 165-167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice (Formularul nr.2);
f. Declaraţia privind inexistenţa conflictului de interese, cu menţionarea persoanelor cu funcţie de decizie (Formularul nr. 3 cu anexă);
g.  Propunerea tehnică;
h. Propunerea financiară.

Perioada de valabilitate a ofertei: minim 60 de zile;
Criteriul de atribuire: prețul cel mai scăzut în condițiile conformității ofertei;
Data limită pentru depunerea ofertei: 05.02.2021, ora 14:00.
Numărul de exemplare: 1.
Nu se acceptă oferte alternative.

Finalizarea achiziției directe se va face online prin catalogul electronic SICAP.

•      Ofertele care nu se postează în catalogul electronic SICAP sau depuse la o altă adresă decât cea specificată mai sus, sau după data și ora stabilite în acest sens, vor fi respinse.
•      Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă.
•    Autoritatea Contractantă poate decide în orice moment să anuleze achiziția în cazul în care aceasta consideră că nu mai este necesară achiziția serviciilor respective. Decizia de anulare nu obligă autoritatea contractantă la costuri față de operatorii economici participanți.

Modele formulare

Data ultimei modificări: 10.09.2024 05:21:41

Mărește fontul

Micșorează fontul

/ Contrast

Tonuri de gri

Evidențiază legăturile

Resetează