joi, 23 iulie 2015
36 de bune practici înscrise la cea de-a VIII-a ediţie a Competiţiei ANFP
În data de 15 iulie 2015, s-au încheiat înscrierile în cea de-a VIII-a ediţie a Competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România.
Astfel, în perioada 25 mai – 15 iulie 2015, reprezentanţi ai consiliilor judeţene, ai primăriilor de municipii şi oraşe, ai instituţiilor prefectului şi ai serviciilor publice deconcentrate au înscris în competiţie un număr de 36 de proiecte.
Înregistrarea cazurilor de bună practică s-au realizat on-line, pe site-ul instituţiei www.anfp.gov.ro, repartizarea numerică a acestora pe cele trei teme ale competiţiei fiind următoarea:
În următoarea perioadă, ANFP va demara procesul de evaluare a acestor proiecte
înscrise, acest proces fiind realizat de către un comitet de evaluare alcătuit
din persoane cu experienţă în domeniu, reprezentanţi ai mediului academic, ai
organizaţiilor nonguvernamentale şi ai instituţiilor de presă.
Cele 36 de proiecte vor fi incluse
într-un ghid de bune practici, urmând
a fi diseminate şi premiate în cadrul Conferinţei internaţionale Inovaţie şi
Calitate în Sectorul Public, ediţia a VIII-a, eveniment care va avea
loc în luna octombrie 2015.
“Mă
bucură faptul că, în această ediţie, cele trei teme propuse de Agenţie au
reuşit să suscite, în egală măsură, interesul instituţiilor publice. Având
experienţa competiţiilor trecute, în care am avut plăcerea de a aprecia multe idei
inovative cu impact pozitiv asupra comunităţii, sunt ferm convins de faptul că
echipa de evaluare se va afla, şi de această dată, în faţa unei misiuni
dificile.
Mulţumesc tuturor instituţiilor şi
autorităţilor publice care au răspuns apelului nostru şi s-au alăturat unui
demers ambiţios, menit să pună în lumină oamenii şi lucrurile bune făcute de
aceştia în administraţia publică”, este mesajul
preşedintelui ANFP, József Birtalan.