vineri, 3 iulie 2026
Agenția Națională a Funcționarilor Publici a pregătește cel de-al 22-lea număr al revistei online EU-RO Funcționar, publicație dedicată promovării proiectelor, inițiativelor și exemplelor de bună practică din administrația publică.
Vă invităm să contribuiți la acest număr cu articole care prezintă proiecte implementate, soluții aplicate în activitatea instituției dumneavoastră, inițiative care au condus la îmbunătățirea serviciilor publice sau alte experiențe relevante pentru administrația publică. Ne propunem să oferim un spațiu de prezentare a proiectelor și ideilor care pot constitui exemple utile și pot încuraja schimbul de experiență între autorități și instituții publice.
Materialele pot fi transmise până la data de 31 iulie, într-o prezentare de aproximativ o pagină, incluzând doar text, font Times New Roman, 12 puncte, cu diacritice (căreia i se
pot alătura, separat, fotografii în format jpg/png), autorul articolelor și funcția acestuia,
precum și link-uri către conturile oficiale social-media ale instituției.
Articolele vor contribui la evidențierea proiectelor și inițiativelor desfășurate în administrația publică și la diseminarea unor exemple de practici care pot fi valorificate și de alte instituții.
Vă mulțumim pentru colaborare și așteptăm materialele dumneavoastră la adresa info@anfp.gov.ro.