joi, 26 februarie 2026
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici și ICDL România au încheiat un protocol de colaborare care marchează un pas important în modernizarea administrației publice și adaptarea acesteia la cerințele erei digitale. Parteneriatul urmărește dezvoltarea și consolidarea competențelor digitale ale funcționarilor publici prin programe de formare, testare și certificare, aliniate standardelor internaționale ICDL.
Obiectivele colaborării
- Crearea unui cadru de cooperare pentru identificarea și implementarea programelor dedicate competențelor digitale.
- Organizarea de activități și inițiative comune care să sprijine funcționarii publici în procesul de digitalizare.
- Promovarea bunelor practici și a rezultatelor obținute în rândul instituțiilor publice.
- Dezvoltarea unor soluții educaționale adaptate nevoilor reale ale administrației publice.
Rolul fiecărui partener
ANFP acționează ca facilitator instituțional, coordonând grupurile de funcționari publici implicați și promovând rezultatele inițiativelor. Agenția oferă sprijin logistic, comunicare internă și contribuie la diseminarea impactului în administrația publică.
ICDL România pune la dispoziție expertiza sa în domeniul competențelor digitale, dezvoltă conținut educațional și asigură resursele necesare pentru activitățile de formare, testare și certificare, în conformitate cu standardele internaționale.