Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

CE ESTE CORPUL DE REZERVĂ?

Corpul de rezervă este format din funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţia publică în anumite condiţii şi este gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

CÂND INTRĂ UN FUNCŢIONAR PUBLIC ÎN CORPUL DE REZERVĂ?


- autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea în condiţiile legii, iar atribuţiile şi personalul acesteia nu au fost preluate de o altă autoritate sau instituţie publică
- autoritatea sau instituţia publică a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze
- autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public
- ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea; 
- funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile:
· de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice 
· specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice 
- funcţionarul public nu obţine avizul/autorizaţia prevăzut (ă) de lege în cazul în care printre condiţiile specifice conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice este stabilită şi obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii
- ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a da curs mobilităţii

CÂND IESE UN FUNCŢIONAR PUBLIC DIN CORPUL DE REZERVĂ?

Funcţionarii publici părăsesc corpul de rezervă şi pierd calitatea de funcţionar public în următoarele situaţii: 
- după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă
- în cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îl redistribuie într-o funcţie publică vacantă corespunzătoare, iar funcţionarul public o refuză
- la împlinirea a 12 luni de la data angajării în baza unui contract individual de muncă, precum şi în orice altă formă de exercitare a unei profesii sau activităţi, în condiţiile expres prevăzute de lege 
- la cererea funcţionarului public
- la data intervenirii unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public