Cea de-a unsprezecea ediție a conferinței “Inovație și calitate în sectorul public” a avut loc la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, în perioada 30 – 31 octombrie 2018. Evenimentul, menit să promoveze inovația în diferite arii de intervenție ale administrației publice, a reunit reprezentanţi ai administraţiei publice românești și europene, ai organizaţiilor neguvernamentale și ai mediului universitar.
O sesiune specială în cadrul evenimentului a fost dedicată aniversării Centenarului și a cuprins expuneri și dezbateri interesante privind istoricul și evoluția administrației publice.
Cu ocazia conferinței, a fost lansat Ghidul de bune practici, care include proiectele înscrise in Competiția celor mai bune practici din administrația publică din România desfășurată în anul 2018.