miercuri, 24 iunie 2015
Anunţ recrutare şi selecţie formatori - Reluare procedură
ANUNŢ DE RECRUTARE ŞI SELECTIE FORMATORI (PERSOANE FIZICE) ÎN
DOMENIUL
MONITORIZAREA, EVALUAREA, IMPACTUL ȘI SUSTENABILITATEA PROIECTELOR
-Reluare procedură pentru sesiunile neocupate -
pentru proiectul “ Instruire
aplicată pentru continuarea întăririi capacităţii instituţionale a administraţiei
publice din România pentru o gestionare eficientă a fondurilor
structurale” SMIS 48159
Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) derulează în prezent proiectul Instruire aplicată pentru continuarea întăririi
capacităţii instituţionale a administraţiei publice din România pentru o
gestionare eficientă a fondurilor structurale, cod SMIS 48159.
Proiectul
are ca obiectiv general formarea profesională specifică în domeniul managementului
instrumentelor structurale şi achiziţiilor publice a experţilor din
administraţia publică, implicaţi în gestionarea proiectelor finanţate din
fondurile europene. Obiectivul propus contribuie la îndeplinirea obiectivului
global al POAT prin dezvoltarea capacităţii administraţiei publice de a realiza
implementarea şi absorbţia eficace şi eficientă a instrumentelor structurale în
România.
În
prezent, în cadrul proiectului se derulează procedura de recrutare și selecție
a formatorilor pentru desfășurarea sesiunilor de formare aferente Modulului 3 - Expert monitorizare,
evaluare, impact și sustenabilitatea proiectelor din cadrul Programului
de formare specifică în domeniul managementului instrumentelor structurale.
Modulul de formare se va derula în perioada
13 – 15 iulie 2015, în câte o locație din cele 7 regiuni de dezvoltare ale
țării și Municipiul București, având ca grup țintă angajați din cadrul
administrației publice, funcționari publici sau personal contractual, persoane
responsabile din cadrul instituțiilor și autorităților administrației publice
care sunt beneficiare ale Fondurilor Structurale și de Coeziune (FSC) 2007-2013
și potențiale beneficiare ale Fondurilor Structurale și de Investiții (FSI) 2014-2020, precum și persoane care
sunt și/sau vor fi implicate în etapele aferente implementării, precum și gestionarea
proiectelor finanțate din fonduri, evaluarea impactului și a sustenabilității
proiectului.
În vederea acoperirii celor 8 grupe
derulate în paralel, în perioada 13-15 iulie, aferente Programului de formare
profesională specifică în domeniul managementului instrumentelor structurale,
respectiv Modulul 3 - Expert monitorizare, evaluare, impact și sustenabilitatea
proiectelor, se consideră necesar un număr de 8 formatori, cărora le va fi
alocată, câte o sesiune de formare și prin raportare la procesul verbal nr.
27816/16.06.2015, din care reiese existența unui număr de 6 candidați declarați
admiși în urma derulării procesului de verificare, necesitatea acoperirii unui
număr 8 sesiuni de formare derulate în paralel, precum și prevederile Metodologiei
de recrutare și selecție în vigoare, respectiv art. 7.2 – Situații
excepționale, se reia procedura de
recrutare și selecție pentru 2
formatori care vor acoperi cele 2
sesiuni de formare rămase neacoperite de numărul de candidați declarați
admiși la precedenta procedură.
Criteriile minime ce trebuie
îndeplinite, cumulativ, de către primii formatori
selectați și cei propuși pentru lista de rezervă, sunt:
ATENȚIE!!! Propunerea planului de lecție va avea maxim 10 pagini, se va realiza
pentru un modulul de formare structurat pe 3 zile, a câte 8 ore de formare pe
zi, fără pauzele aferente și va fi semnată pe fiecare pagină;
- Tematica (curicula)
propusă pentru modulul de formare menţionat, semnată pe fiecare pagină. Aceasta
va fi dezvoltată având la bază precizările din documentul Tematica (curricula) de formare orientativă în domeniul managementului
instrumentelor structurale – Expert monitorizare, evaluare, impact și
sustenabilitatea proiectelor;
Notă :
Termenii utilizați în prezenta metodologie au înțelesul din Anexa Metodologiei de
recrutare și selecție a formatorilor.
Vor
fi recrutate persoanele care îndeplinesc cumulativ toate criteriile mai sus
menţionate.
Criterii de selecţie:
Criterii specifice
1. Abilităţi pentru formarea
interactivă şi aplicativă;
2. Abilităţi pentru elaborarea şi
revizuirea sau adaptarea materialelor de formare;
3. Aplicabilitatea planului de lecţie
propus la sesiunea de formare pentru care aplică;
4. Fezabilitate/aplicabilitatea tematicii
(curriculei) propuse.
Evaluarea
criteriilor privind abilităţile pentru
formarea interactivă şi aplicativă, precum și abilităţile pentru elaborarea şi revizuirea sau adaptarea materialelor
de formare se va realiza inclusiv prin raportare la documentele depuse la
dosarul de înscriere (recomandări, adeverințe, documente relevante).
Acest anunț se completează cu prevederile Metodologiei de recrutare și
selecție a formatorilor aferenți Modulului 3 -
Expert monitorizare, evaluare, impact și sustenabilitatea proiectelor din cadrul Programului
de formare specifică în domeniul managementului instrumentelor structurale, acestea
rămânând în vigoare.
Persoanele interesate sunt invitate să-şi
depună candidatura individual, personal sau prin intermediul poștei, până la
data de 30 iunie 2015, ora 16.00 la
Registratura instituţiei din Bdul Mircea Vodă, nr. 44, Tronson III, Sector 3,
Bucureşti.
ATENȚIE!!! Persoanele
interesate să aplice la prezenta procedură au obligația de a se asigura de
livrarea aplicației, în plic sigilat, în conformitate cu prevederile menționate
în cadrul metodologiei, cel târziu în data de 30 iunie 2015, ora 16.00, la Registratura
ANFP, indiferent de opțiunea de transmitere aleasă.
Depunerea
dosarului de candidatură se va face în plic închis, ce va conține, pe lângă
documentele deja menționate, și un OPIS asumat de către candidat, ce va fi
introdus în plic. Pe plic se va trece mențiunea ”Pentru Procedura de recrutare
și selecție a formatorilor aferenți Modulului 3 din cadrul Programului de
formare specifică în domeniul managementului instrumentelor structurale
implementat în cadrul proiectului cod SMIS 48159”, numele și prenumele candidatului - scrise cu majuscule, precum
și localitatea de domiciliu.
ATENȚIE!!! Nerespectarea formatului de depunere, respectiv plic închis cu
mențiunile de mai sus, atrage după sine neconformitate administrativă și
declararea candidaturii ca fiind respinsă.
NOTĂ – Informațiile de mai sus, precum și informații suplimentare privind prezenta procedură, pot fi descărcate în secțiunea de mai jos: