marți, 9 mai 2023
Anunț de consultare a pieței 09.05.2023
Agenția Națională a Funcționarilor Publici este în etapa de planificare/pregătire a procesului de achiziție publică pentru atribuirea contractului/contractelor de servicii de consultanță pentru dezvoltarea și implementarea platformei interactive și colaborative pentru managementul standardizat al resurselor umane în administrația publică centrală (SIMRU) care se va derula în implementarea jalonului 177 din PNRR.
Procesul de consultare a pieței se organizează pentru a obține o înțelegere suplimentară în ceea ce privește piața relevantă a obiectului contractului, numărul și capacitatea operatorilor economici eligibili, folosirea cunoștințelor și a experienței operatorilor economici care acționează pe piața relevantă pentru a îmbunătăți Documentația de atribuire, precum și pentru colectarea informațiilor necesare elaborării strategiei de contractare prin valorificarea sugestiilor, opiniilor și recomandărilor relevante primite. Cu această ocazie se realizează și informarea operatorilor economici cu privire la această achiziţie a Autorității Contractante.
Descrierea necesității Autorității Contractante
Ca urmare a consultării pieței, Agenția Națională a Funcționarilor Publici urmărește să utilizeze informațiile obținute la elaborarea unei documentații de atribuire în mod corect și complet și în fundamentarea deciziilor privind elementele principale ale unui exercițiu competitiv, cum ar fi (dar fără a se limita la): valoarea estimată, condițiile de calificare, clauzele contractuale privind reviziuirea contractului etc, cu respectarea prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice, în special pentru a nu denatura concurența în cadrul viitoarei proceduri de atribuire și pentru a nu încălca principiile nediscriminării și transparenței.
Astfel, Autoritatea Contractantă urmărește adaptarea și finalizarea specificațiilor tehnice, colectarea de informații privind necesarul de experți și calificările necesare, fundamentarea bugetului achiziției în funcție de tipurile de servicii necesare și de prețurile existente pe piață pentru acestea, soluții contractuale pentru satisfacerea nevoii Autorităţii Contractante.
Participanții la consultare
În conformitate cu art. 19 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 și
art. 139 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, orice persoană/organizaţie interesată
poate transmite Autorităţii Contractante opinii, sugestii sau recomandări cu
privire la aspectele supuse consultării.
Autoritatea Contractantă se așteaptă să participe în cadrul
consultării pieței persoanele/organizațiile din piața de profil relevantă în
raport cu obiectul contractului.
Mențiuni cu privire la măsurile ce vor fi luate împotriva
denaturării concurenţei şi/sau încălcării principiilor nediscriminării şi
transparenţei atât în cadrul consultării pieței, cât și în cadrul procedurii de
atribuire asociate.
Informațiile
oferite de către persoanele/organizațiile respondente/participante la
întâlnirile de consultare nu le vor aduce avantaje sau dezavantaje acestora în
perspectiva derulării procedurii de atribuire asociate acestei consultări a
pieței. Răspunsurile sau participarea operatorilor economici la această
consultare a pieței nu vor constitui în nici un caz un motiv de excludere în
cadrul viitoarei proceduri de atribuire.
Această
consultare a pieței nu are ca scop selectarea unui anumit ofertant pentru
viitoarea procedură de atribuire. Această consultare a pieței precede procedura
de atribuire din care face parte și nu se substituie procesului de selecție.
Respondenții/participanții nu vor depune cereri de participare sau oferte ca
răspuns la această consultare a pieței.
Participarea
la această consultare a pieței este pur voluntară. Autoritatea Contractantă nu
va acorda compensații financiare pentru participanții la consultarea pieței și
nici nu va rambursa cheltuielile
efectuate cu ocazia participării în cadrul aceasteia.
Informațiile primite de către
Autoritatea Contractantă în cursul consultărilor pieței vor fi utilizate în
planificarea și desfășurarea viitoarei proceduri de achiziții, cu respectarea
prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice, în special pentru a
nu denatura concurența în cadrul viitoarei proceduri de atribuire și pentru a
nu încălca principiile nediscriminării și transparenței. Pe parcursul
procesului de consultare, Autoritatea Contractantă va lua toate măsurile
necesare pentru a păstra confidențialitatea informațiilor declarate de către
participanții la consultare ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate
de un drept de proprietate intelectuală.
Nicio informație în legătură cu
acest proces de consultare sau orice comunicare realizată între Autoritatea
Contractantă și orice persoană/organizație în legătură cu această consultare a
pieței nu poate fi invocată ca făcând parte dintr-un contract, acord sau orice
altă formă similară.
Modalitatea de exprimare a interesului de către potențialii participanți. Informații privind modul de derulare a procesului de consultare a pieței.
Perioada în care se desfăşoară procesul de
consultare: 09 – 24.05.2023.
Pe parcursul procesului de consultarea
pieței vor avea loc întâlniri individuale și o întâlnire comună.
Întâlnirile individuale vor fi
programate după principiul primul venit, primul servit, și vor avea loc în
perioada 17-18.05.2023.
Data Interval orar
17.05.2023 9:00-9:45
10:00 -
10:45
11:00 -11:45
12:00 – 12:45
13:00-13:45
14:00-14:45
18.05.2023 9:00-9:45
10:00 -
10:45
11:00 -11:45
12:00 – 12:45
13:00-13:45
14:00-14:45
Data limită a consultării este:
24.05.2023
Întâlnirile se vor realiza
online, în format web, iar participanții interesați vor primi pe mail datele de
logare cu indicarea zilei și a intervalului orar de desfășurare a întâlnirii.
Data
și intervalul orar pentru întâlnirea cu fiecare dintre
operatorii interesați se vor stabili, de comun acord, conform solicitărilor
primite.
Solicitările de participare din partea operatorilor economici
interesați se vor transmite la adresele de email: viorica.miraute@anfp.gov.ro, telefon
de contact: 0374.112.701/ daniel.mihailescu@anfp.gov.ro, telefon de contact: 0374.112.800 până la data de: 16.05.2023
ora 16:00.
Întâlnirea
comună online cu toți operatorii interesați este programată în data de 19.05.2023,
ora 10:00.
Transmiterea
opiniilor, propunerilor, sugestiilor, recomandărilor ca urmare a analizării documentelor
puse la dispoziție, a participării la consultărilor individuale/comune, se face
în scris, pe adresele de email specificate mai sus, până la data limită de transmitere
a propunerilor, respectiv 23.05.2023.
Informațiile cu privire la rezultatul
consultării vor fi publicate în SEAP
la secțiunea Anunțuri
– Consultarea pieței.
Alte informații relevante privind procesul consultării pieței.
Pentru derularea acestui proces, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a pregătit o propunere de Caiet de sarcini dezvoltat pe baza datelor și informațiilor deținute la acest moment de autoritatea contractantă, pe care o supune analizei factorilor interesați.
Mai jos regăsiți propunerea de Caiet de sarcini aferent serviciilor.