Studii și prezentări 2015

Analiza privind înfiinţarea unei entităţi cu atribuţii în domeniul formării profesionale a personalului din administraţia publică

Analiza privind evaluarea implementării programelor tip YPS (Proiectul Tinerilor Profesionişti) şi BSGR (Bursa Specială „Guvernul României”)

Analiza privind situaţia curentă a sistemelor de recrutare şi de evaluare a personalului din punct de vedere al aplicării normelor în vigoare

Analiza privind cadre de competenţă pe domenii strategice şi specifice identificate

Analiza privind consolidarea rolului ANFP şi/sauînfiinţarea unei instituţii cu atribuţii în gestiunea personalului contractual din administraţia publică

Corelarea învăţării cu piaţa muncii - Raport de cercetare

Seminarul „Transparenţa, etica şi integritatea în administraţia publică” din cadrul Parteneriatului Estic, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, sub egida Comisiei Europene, prin Serviciul European de Acţiune Externă - 30 septembrie 2015:

A 9-a reuniune a membrilor Panelului Reforma Administraţiei Publice cadrul Parteneriatului Estic, 22 octombrie: