Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

Invitaţie înscriere la cursuri gratuite etapa 3

Invitaţie înscriere la cursuri gratuite derulate prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici implementează, în perioada 01 februarie 2017 – 31 ianuarie 2020 proiectul ”Instruire orizontală pentru potențialii beneficiari și beneficiarii FESI, precum și instruire specifică pentru beneficiarii POAT”, cod 1.1.031, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de
- consolidarea capacității beneficiarilor implicați în gestionarea FESI,
- dezvoltarea capacității potențialilor beneficiari și beneficiarilor POAT de a implementa proiecte și gestiona fonduri europene nerambursabile.
În perioada octombrie 2018 – noiembrie 2019 este prevăzută organizarea și derularea următoarelor module, pentru care înscrierea se va realiza în mod etapizat:
Componenta 1 - Formare specifică pentru beneficiarii POAT
- Modulul 1 cu tematica elaborării cererilor de finanțare pentru proiectele finanțate din POAT
- Modulul 2 cu tematica elaborării cererilor de rambursare și a rapoartelor de progres pentru proiectele finanțate din POAT

Componenta 2 - Formare orizontală pentru beneficiarii FESI
- Modulul 1 cu tematica privind conflictul de interese și incompatibilități;
- Modulul 2 cu tematica privind prevenirea neregulilor și a fraudei;
- Modulul 3 cu tematica în domeniul achizițiilor publice – noul pachet legislativ/noul sistem de verificare.

În acest moment este deschisă înscrierea participanţilor pentru etapa III a sesiunilor de formare, respectiv cele care se vor derula în perioada februarie-iulie 2019, şi anume:

- Modulul 1 cu tematica privind conflictul de interese şi incompatibilităţi

Atenție!!!: Pentru acest modul, având în vedere necesitatea instruirii personalului din administrația publică centrală și locală de a gestiona eficient proiectele finanțate din FESI aflate în implementare, se consideră oportună deschiderea înscrierilor participanților din cadrul instituțiilor publice deja beneficiare FESI într-o pondere semnificativă și relevantă.
Astfel, participanții înscriși la acest modul de formare vor fi selectați în conformitate cu acest criteriu!

- Modulul 3 cu tematica în domeniul achizițiilor publice – noul pachet legislativ/noul sistem de verificare
Atenție!!!: Pentru acest modul, având în vedere necesitatea instruirii personalului din administrația publică centrală și locală de a gestiona eficient proiectele finanțate din FESI aflate în implementare, se consideră oportună deschiderea înscrierilor participanților din cadrul instituțiilor publice deja beneficiare FESI într-o pondere semnificativă și relevantă.

De asemenea, o condiţie specifică pentru participarea la acest modul de formare şi obţinerea certificării ANC o reprezintă deţinerea studiilor superioare finalizate cu diplomă de licenţă.

Astfel, participanții înscriși la acest modul de formare vor fi selectați în conformitate cu acest criteriu!

ANFP își rezervă dreptul să analizeze și poate să limiteze candidaturile persoanelor care au aplicat în sistemul online pentru modulele de formare din cadrul proiectului cod 1.1.031, la un număr de aproximativ 5 persoane din cadrul aceleiași instituții per modul de formare, după caz, corelat cu îndeplinirea condițiilor de participare, gradul de interes pentru modulul selectat și respectarea principiului primul venit primul servit, în vederea repectării egalității de șanse privind accesul tuturor instituțiilor interesate, asigurându-se totodată, reprezentativitatea teritorială și instituțională la nivelul administrației publice centrale și locale, într-un grad cât mai ridicat.

În vederea asigurării unor cât mai mari şanse de participare persoanelor interesate, în limita locurilor disponibile, vă rugăm să ţineţi cont de faptul că înscrierea participanţilor se face după principiul ”Primul venit, primul servit”, precum şi în baza conformităţii şi a corectitudinii în completarea paşilor de înscriere şi a documentelor solicitate.

Pentru înscrierea la sesiunile de formare, trebuie îndeplinite obligatoriu condițiile specifice care se regăsesc în formularele de înscriere disponibile mai jos, pentru modulul de formare selectat.


Astfel, înscrierea la sesiunile de formare disponibile se va face online, conform procedurii de mai jos:
1.
Pentru înscrierea la o sesiune de formare, vă recomandăm, ca în primul rând, să descărcaţi Formularul de înscriere disponibil aici:
Formular -   Modulul 1 cu tematica privind conflictul de interese și incompatibilități
Formular - Modul 3 cu tematica în domeniul achizițiilor publice – noul pachet legislativ/noul sistem de verificare

în vederea completării, ştampilării şi semnării de către participant şi de către Ordonatorul de credite al instituţiei.

2.
În vederea confirmării şi validării înscrierii pentru participarea la modulul de formare selectat, este obligatorie încărcarea, în spaţiul destinat (Încărcare formular), a Formularului de înscriere aprobat. Odată cu încărcarea Formularului de înscriere, veţi încărca Fişa postului dvs. şi/sau Ordin/ Decizie de numire/ Dispoziţie a ordonatorului de credite de numire, din care să reiasă îndeplinirea condițiilor specifice aferente modulului selectat.

Având în vedere faptul că aplicaţia permite încărcarea unui singur fişier, vă rugăm să scanaţi toate documentele menţionate anterior (Formular, Fişa postului şi/sau Ordin/ Decizie/ Dispoziţie) într-un singur document în format pdf, care să nu depășească dimensiunea de maxim 1 MB (aproximativ 8 pagini).

Recomandăm scanarea documentelor ce vor fi încărcate în format simplu, alb-negru, nu color, pentru a putea respecta dimensiunea maximă admisă de 1 MB şi a vă asigura accesul la sesiunea de formare pentru care s-a realizat aplicaţia.

3. !PENTRU ÎNSCRIERE LA SESIUNILE DE FORMARE DISPONIBILE, ACCESAŢI ÎNSCRIERE AICI!
IMPORTANT! Costurile aferente derulării sesiunilor de formare, respectiv cazare, masă, formare și certificare, sunt susţinute din bugetul proiectului!

Informaţii organizare
toate detaliile cu privire la organizarea logistică a sesiunilor de formare, structura finală a agendei şi alte elemente organizatorice, vor fi furnizate de către reprezentantul desemnat al prestatorului, SC Agrafics Communication SRL. Contactarea dvs. de către reprezentantul prestatorului se va realiza după finalizarea etapei de înscriere şi a etapei de validare.

Decontarea cheltuielilor de transport se va realiza cu respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 714/2018, privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului şi se va face individual.Valoarea decontului pe fiecare participant nu va depăşi suma maximă alocată, respectiv 309,40 lei.

4. INFORMARE
Datele cu caracter personal ale persoanelor participante în cadrul Modulelor de formare sunt utilizate exclusiv în scopuri legate de implementarea proiectului cod 1.1.031 şi respectarea prevederilor contractului de finanţare, (deconturi cheltuieli, raportare statistică/indicatori program, documente justificative activități/plăți, activitatea de raportare către AMPOAT, etc), conform art. 7 din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

5. Pentru mai multe informații puteți consulta documentele de mai jos:
- Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
- Metodologie privind înscrierea participanților însistem online la modulele/sesiunile de formare din cadrul proiectului”Instruire orizontală pentru potențialii beneficiari și beneficiarii FESI,precum și instruire specifică pentru beneficiarii POAT”, cod proiect 1.1.031
- Metodologie privind selecția participanțilorînscriși în sistem online la modulele/sesiunile de formare din cadrulproiectului ”Instruire orizontală pentru potențialii beneficiari șibeneficiarii FESI, precum și instruire specifică pentru beneficiarii POAT”
- Regulamentul și metodologia de evaluare a participanților pentru modulelede formare organizate în cadrul proiectului „Instruire orizontală pentru potențialii beneficiari și beneficiarii FESI, precum și instruire specifică pentru beneficiarii POAT” cod 1.1.031.


Persoane de contact:
Etapa de înscriere online – Florin Cochințu, responsabil bază de date, florin.cochintu@anfp.gov.ro
Etapa de validare înscrieri – Mihaela Roman, coordonator formare, mihaela.roman@anfp.gov.ro


Vă mulţumim pentru interesul acordat!