Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

Invitatie DIGI seria 2

Invitație înscriere la cursuri gratuite derulate în regim online prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) implementează, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, în perioada decembrie 2020 – iunie 2023 în calitate de beneficiar proiectul „Transparență și competență în sectorul public”, SIPOCA 870, MySMIS2014+ 140086, cofinanțat din Fondul Social European (FSE), Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. 
Valoarea totală a proiectului este de 12.221.760,00 lei, din care bugetul ANFP este de 9.743.500,00 lei. 

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea și implementarea de politici și instrumente unitare și moderne de management a resurselor umane, pentru asigurarea transparenței, coerenței și competenței în sectorul public, iar obiectivele specifice ale proiectului au în vedere următoarele:
• asigurarea unui management unitar și coerent al resurselor umane prin dezvoltarea sistemului electronic național de evidență a ocupării în sectorul public – SENEOSP,
• dezvoltarea și operaționalizarea noului concept administrativ de concurs național, pilotat,
• îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților personalului din departamentele de resurse umane și ale personalului de conducere din cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale în domeniile: digitalizării și managementului resurselor umane prin asigurarea instruirii specifice.

În acest context, Universitatea Babeș-Bolyai, responsabilă pentru activitatea de formare în cadrul proiectului cod MySMIS 140086/SIPOCA 870, va organiza și derula în  perioada mai 2022 – mai 2023 sesiuni de formare online, în domeniile: digitalizării și managementului resurselor umane, pentru care înscrierea se va realiza în mod etapizat. Participanții la sesiunile de formare vor primi un atestat eliberat de Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca.

Grup-țintă în cadrul proiectului:
• 4.200 de persoane care lucrează în compartimentele/departamentele de resurse umane, alte persoane cu atribuții în cadrul SENEOSP/operare date în Portalul de management al functiei publice si al functionarilor publici gestionat de ANFP, personal de conducere și înalți funcționari publici din cadrul instituțiilor si autorităților publice, și care urmează a fi instruite în format e-learning, pentru activitatea 3, în domeniul digitalizării;
• 3.000 persoane care lucrează în compartimentele/ departamentele de resurse umane, persoane care pot îndeplini rolul de membri în comisiile de concurs (noua procedură conform art. 467 din Codul administrativ), personal de conducere și înalți funcționari publici din cadrul instituțiilor și autorităților publice și care urmează a fi instruite în format e-learning, pentru activitatea 4, în domeniul management resurse umane.

Precizăm faptul că o persoană poate participa fie la cursul organizat în domeniul management resurse umane, fie la cursul organizat în domeniul digitalizării.

Durata sesiunilor de instruire este: 24 ore


În vederea asigurării unor cât mai mari șanse de participare persoanelor interesate, în limita locurilor disponibile, vă rugăm să țineți cont de faptul că înscrierea participanților se face după principiul „Primul venit, primul servit”, precum și în baza conformității și a corectitudinii în completarea pașilor de înscriere și a documentelor solicitate.

Începând cu 24 iunie 2022 ANFP lansează înscrierile la sesiunile de formare în domeniul DIGITALIZARII !PENTRU ÎNSCRIERE LA SESIUNILE DE FORMARE DISPONIBILE, ACCESAŢI (link aici) 

Datele cu caracter personal ale persoanelor participante în cadrul modulelor de formare sunt utilizate exclusiv în scopuri legate de implementarea proiectului cod MySMIS 140086/SIPOCA 870 şi respectarea prevederilor contractului de finanțare, (deconturi cheltuieli, raportare statistică/ indicatori program, documente justificative activități/plăți, activitatea de raportare către AMPOCA, etc), conform art. 7 din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulație a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE. (Regulamentul general privind protecția datelor). 

 Pentru mai multe informații puteți consulta documentele de mai jos:
Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
Metodologie privind înscrierea și selecția participanților în sistem online la modulele/ sesiunile de formare din cadrul proiectului, cod proiect MySMIS140086/ SIPOCA 870;
Regulamentul și metodologia de evaluare a participanților pentru modulele de formare organizate în cadrul proiectului, cod MySMIS140086/ SIPOCA 870.

Contact: formare.SIPOCA870@anfp.gov.ro

Iulia MIHAI tel: 0374112815/ 0790 139 114
Ana GHINEȚ tel: 0374112815/ 0790 139 123
Mirela COTIGA tel: 0374112797/ 0790139122
 
DOCUMENTE PENTRU ÎNSCRIERE:
- formular de înscriere

- formular individual participant FSE

 PLANIFICARE SESIUNI DE FORMARE MODUL DIGITALIZARE

Având în vedere faptul că se generează liste de prezență zilnice, se evaluează participanții și se emit certificate de participare unice în corelare cu persoanele care s-au logat în platforma online, vă rugăm să aveți în vedere faptul că modalitatea de logare la curs este unică, nefiind posibilă participarea/gruparea mai multor cursanți la același device (computer desktop, laptop, etc). 

Vă mulțumim pentru interesul acordat!