Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

Un nou stagiu de practică pentru studenții din Republica Moldova

       Luni, 13 februarie 2017, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a primit vizita a 5 masteranzi ai Academiei de Administrare Publică din Republica Moldova (AAP), însoţiţi de directorul Departamentului de dezvoltare profesională.
       Vizita vine în contextul desfăşurării de către aceştia a unui stagiu de practică în cadrul unor instituţii şi autorităţi publice din România, ANFP fiind instituţia care coordonează acest stagiu.
       Demersul, iniţiat anul trecut ca activitate în cadrul Acordului de cooperare în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici se desfăşoară în perioada 13-24 februarie 2017.
       Cei 5 masteranzi, cu specializări în teoria și practica administrației publice, relații internaționale, drept constituțional și drept administrativ și management îşi vor desfăşura stagiul de practică în cadrul ANFP, precum şi în cadrul Secretariatului General al Guvernului, al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administratiei Publice şi Fondurilor Europene, al Ministerului Justiţiei şi al Instituției Prefectului Municipiul București.
       Prezent la întâlnirea cu studenţii din Republica Moldova, vicepreşedintele ANFP, Cristian Bitea, le-a urat succes, subliniind importanţa pregătirii practice, dar şi teoretice în construirea unei cariere de succes în administraţia publică.
       „Pentru a ajunge un practician desăvârşit, un om de administraţie trebuie să aibă deopotrivă şi competenţe, şi abilităţi, cu alte cuvinte să stăpânească în egală măsură şi practica, dar şi teoria”, a fost mesajul vicepreşedintelui ANFP.

 

 
 
 
 
 

Categorie: Anunțuri, marți, 14 februarie 2017


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi