Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

Proiect de HG pentru aprobarea normelor metodologice cu privire la formarea și perfecționarea profesională a funcționarilor publici

Vă informăm că, în data de 08.07.2022, a fost publicat pe site-ul ANFP, în secţiunea Transparenţă decizională/ Proiecte de acte normative, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice cu privire la formarea și perfecționarea profesională a funcționarilor publici, inclusiv drepturile și obligațiile asociate procesului de formare, precum și a normelor privind sistemul de credite necesar promovării funcționarilor publici în grad profesional și într-o funcție publică de conducere vacantă.
În temeiul art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor fi transmise în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului.
Propunerile, sugestiile și/sau opiniile pot fi comunicate Agenției Naționale a Funcționarilor Publici fie direct prin email pe adresa prevăzută pe site-ul nostru la rubrica proiecte de acte normative (alexandra.cojocaru@anfp.gov.ro), pe adresa comunicare@anfp.gov.ro sau prin orice alt mijloc de comunicare (poștă: Bd. Mircea Vodă nr. 44, tronsonul III, sector 3, București, cod poștal 030669).

Categorie: Anunțuri, vineri, 08 iulie 2022


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi