Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cu sprijinul Instituţiei Prefectului judeţul Cluj, organizează în perioada 4 - 5 octombrie 2018, în municipiul Cluj-Napoca, seminarul regional cu tema “Dezvoltarea carierei în funcţia publică”.
Seminarul este gratuit și reia seria întâlnirilor la nivel regional, demarate de ANFP în anul 2009, prin intermediul cărora sunt dezbătute aspecte de interes și de actualitate în domeniul funcției publice, ca răspuns la nevoile reale ale administrației publice.
La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanți ai conducerii și funcţionari publici din cadrul primăriilor, instituţiilor prefectului, consiliilor judeţene şi serviciilor publice deconcentrate din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş şi Sălaj.
În contextul seminarului vor fi abordate aspecte vizând managementul resurselor umane (dosarul profesional, etica, metodologia de organizare a concursurilor de recrutare/ promovare, structurile organizatorice, planurile privind formarea profesională a funcţionarilor publici etc.), dar și noutățile legislative în domeniu.
Categorie: Anunțuri, marți, 18 septembrie 2018