În fiecare an, pe 23 iunie, marcăm ziua funcționarilor publici. Funcționarii publici sunt acei oameni care, în scopul binelui comun, lucrează în instituții și autorități publice, având prerogative de putere publică.
Anul acesta, în luna mai, ANFP a împlinit 20 de ani de funcționare. Astăzi, de ziua funcţionarilor publici, mă folosesc şi de acest prilej pentru a vă împărtăși câteva gânduri. Acești 20 de ani au adus reforme care au întărit funcția publică și îmbunătățit serviciul public, dar au adus și pași înapoi și întârzieri în aplicarea reformelor.
Ne aflăm la finalul unui cadru strategic (2007-2020) și la începutul unui nou ciclu de planificare a reformelor. În acest moment ANFP rulează cu motoarele la maximum pentru a pune în practică, nu doar pe hârtie, reformele întârziate cum ar fi: concursul național pentru selecția în administrația publică centrală, realizarea unei baze de date unice cu tot personalul din sectorul bugetar (excedând funcția publică, conform Codului Administrativ) și pilotarea și promovarea unui nou cadru de competențe care să servească selecției și promovării în funcția publică.
În ceea ce privește funcția publică, noul cadru strategic național va trebui să includă cel puțin două noi mari obiective: (1) creșterea parcursului în cariera publică (în acest moment în 7 ani un funcționar debutant poate atinge gradul maxim) și o corelare echitabilă a carierei cu salarizarea și (2) implementarea unui sistem informatic unic pentru managementul resurselor umane la nivel național.
La mulți ani, dragi colegi!
Ciprian CIUCU, președintele ANFP
Categorie: Anunțuri, marți, 23 iunie 2020