În data de 17 noiembrie 2020,
ora 10.00, la Bucureşti, va avea loc conferinţa dedicată prezentării
proiectului „Consolidarea capacităţii instituţionale a autorităților
administrației publice centrale cu atribuţii în domeniu, în vederea creșterii
calității serviciului public de poliţie locală”, cod SMIS 129988, cod SIPOCA
722, al cărui beneficiar este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și
Administrației, în parteneriat cu Institutul Național de Administrație şi
Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
În acest context vor fi
prezentate atât obiectivele generale și specifice, cât și rezultatele propuse. În calitate
de partener, ANFP va contribui la elaborarea unui document
strategic/politică publică privind dezvoltarea carierei profesionale a polițistului
local – funcționar public, precum și a unei analize privind nevoile de formare,
carieră și statut ale personalului poliției locale.
Sunt invitaţi să
participe reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației
publice locale, ai organizațiilor sindicale ale polițiștilor locali, ai
organizațiilor profesionale ale polițiștilor locali, ai ministerelor și ai altor structuri ale
administrației publice centrale cu atribuții în domeniu.
La eveniment va
participa şi președintele ANFP, Violeta Vijulie.
***
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă consolidarea
capacității administrative a autorităților administrației publice centrale și
locale cu atribuții în domeniul poliției locale și realizarea unui management
eficient al resurselor pentru asigurarea unor servicii publice competitive și a
unor reglementări de calitate în scopul creșterii gradului de satisfacție al
cetățeanului.
Mai multe informații
referitoare la proiect se află pe site-ul ANFP, secțiunea Proiecte: http://www.anfp.gov.ro/continut/SIPOCA_722.Categorie: Știri și comunicate, joi, 12 noiembrie 2020