Ca urmare a unei informări primite din partea ECDL
ROMANIA cu privire la programele de pregătire și certificare a funcționarilor
publici ca utilizatori ai tehnologiei informației și totodată pentru a oferi un
cadru echitabil și șanse egale pentru orice persoană care dorește să își
desfășoare activitatea în administrația publică din România, fiindu-i necesară
o certificare ECDL, vă facem cunoscute următoarele aspecte:
- Începând cu data 01.09.2013 a fost introdus Noul Program ECDL ce conține două noi certificări,
respectiv ECDL START și ECDL STANDARD.
- Conform Noului Program ECDL,
certificarea ECDL STANDARD (exclusiv în următoarea componenţă de
module: Utilizarea computerului, Instrumente Online, Editare de text,
Calcul Tabelar, Prezentări, Baze de date, IT Security) acoperă în
totalitate competențele digitale aferente în trecut certificării ECDL
Complet, iar certificarea ECDL START acoperă în totalitate
competențele digitale aferente în trecut certificării ECDL Start;
- Este necesară acceptarea și
recunoașterea de către instituțiile și autoritățile publice a noilor
certificări ECDL START și ECDL STANDARD (în componenţa de
module menţionată mai sus) alături de ECDL Start și ECDL Complet,
în procesul de selecție a personalului, aceste certificări având valoare
egală și acoperind aceleași competențe digitale.
Este recomandată includerea exclusiv a noilor
certificări ECDL, în cadrul viitoarelor proiecte, documentații și programe de
perfecționare ECDL potențiale, destinate funcționarilor publici.
Mai multe detalii privind toate schemele de
certificare ECDL actuale și în vigoare sunt disponibile la adresa www.ecdl.ro, secțiunea Certificări ECDL.
Categorie: Anunțuri, joi, 31 ianuarie 2019