Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

Clarificări retragere concursuri

Având în vedere intrarea în vigoare a OUG nr. 99/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 876/13.IX.2021, prin raportare la prevederile art. II din acest act normativ prin care se modifică şi completează art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, Agenția Națională a Funcționarilor Publici retrage anunțurile de concurs, publicate în perioada 14.09.2021-15.09.2021, pentru concursurile de ocupare a unor funcții publice vacante/temporar vacante organizate de autoritățile și instituțiile publice din Anexă.

Reiterăm faptul că Agenţia a solicitat Ministerului Justiției și Consiliului Legislativ comunicarea unui punct de vedere referitor la aplicabilitatea prevederilor art. II din OUG nr. 99/2021 raportat la dispozițiile art. V din OG nr. 17/2021.
Astfel, Agenția va aduce la cunoștință cu celeritate punctul de vedere al autorităților competente, iar în situația în care acesta va fi formulat în sensul organizării concursurilor, procedurile de concurs vor fi reluate, în condițiile legii, la solicitarea autorităților și instituțiilor publice.

Anexa - listă instituții anunțuri retrase

Categorie: Anunțuri, joi, 16 septembrie 2021


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi