Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

Clarificări ANFP privind organizarea concursurilor

Având în vedere intrarea în vigoare a OUG nr. 99/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 876/13.IX.2021,  prin raportare la prevederile art. II din acest act normativ prin care se modifică şi completează art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum și prevederile art. V din OG nr. 17/2021, Agenţia Națională a Funcționarilor Publici a solicitat comunicarea unui punct de vedere referitor la aplicabilitatea prevederilor legale anterior menţionate Ministerului Justiției și Consiliului Legislativ.

În acest sens, pentru o practica unitară în ce privește organizarea și desfășurarea concursurilor  pentru ocuparea funcțiilor publice, înștiințările transmise de autoritățile și instituțiile publice privind organizarea concursurilor și publicarea anunțurilor de concurs vor rămâne în analiză până la obținerea răspunsurilor la solicitările de clarificare anterior menționate.

Categorie: Anunțuri, joi, 16 septembrie 2021


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi