ANUNŢ
privind
ocuparea prin transfer, la cerere, a unei funcţii publice de execuţie
în
cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici
În conformitate cu
prevederile art. 148 şi art. 149, alin. (1) – (5) din Hotărârea Guvernului nr.
611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei
funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate
cu cele ale art. 90 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, Agenția Națională a Funcționarilor Publici anunţă ocuparea prin transfer la cerere, a
funcției publice de execuție vacante de consilier juridic, clasa I, grad
profesional principal din cadrul Biroului monitorizarea funcției publice –
Direcția monitorizarea și evaluarea implementării legislației – Direcția
generală reglementare, monitorizare și contencios.
Condiţii
specifice pentru ocupare:
Studii
universitare de licență absolvite cu diplomă,
respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență
sau echivalentă în domeniul științe juridice,
Condiţiile
minime de vechime: 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării
funcţiei publice,
Funcţionarii publici interesaţi, sunt rugaţi să depună la Compartimentul
Resurse Umane, din București, bdul. Mircea Vodă nr.44, tronson III, sector 3,
etaj 1, camera 102, în termen de 20 de zile de la data afişării prezentului
anunţ, următoarele documente:
1. cerere de transfer la cerere,
2. curriculum vitae – tip EUROPASS,
3. copia actului de identitate,
4. copia diplomei
de studii,
5. copia carnetului de muncă sau, după caz,
adeverință care să ateste vechimea în specialitatea studiilor necesare funcției
publice,
6. copie a actului administrativ din care să reiasă
funcţia publică ocupată de candidat şi instituţia angajatoare (sau după caz,
adeverinţă).
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se
prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru
conformitatea cu originalul de către un funcționar public din cadrul
Compartimentului Resurse Umane, sau în copii legalizate.
În situaţia în care sunt depuse mai
multe cereri de transfer la cerere, se va organiza un interviu, iar data, locul
şi ora susţinerii acestuia, urmând a fi publicate pe pagina de internet a Agenției
Naționale a Funcționarilor Publici – www.anfp.gov.ro, Secţiunea Anunțuri şi afişate la sediul instituţiei.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul
Resurse Umane, telefon: 0374.112.769.
Publicat azi, 06 octombrie 2017
REZULTAT DOSARE DEPUSE pentru ocuparea prin transfer, la cerere, a funcției publice de execuție vacante de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal din cadrul Biroului monitorizarea funcției publice – Direcția
monitorizarea și evaluarea implementării legislației – Direcția generală reglementare, monitorizare și contenciosCategorie: Anunțuri, vineri, 06 octombrie 2017