Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

ANFP va pilota cadrul de competențe printr-un proiect finanțat de Comisia Europeană

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) beneficiază de finanţare din partea Comisiei Europene, prin Programul de sprijin pentru reforme structurale, pentru implementarea proiectului „Întărirea capacității administrative a ANFP” (20RO04), în baza contractului semnat în această lună.
Proiectul, care va fi derulat cu asistența tehnică a Băncii Mondiale, are ca obiectiv dezvoltarea rolului strategic al ANFP în managementul resurselor umane în funcția publică, precum şi întărirea capacităţii instituţionale.
Activităţile se vor desfășura pe trei componente de sprijin care vizează:
- elaborarea unui cadru strategic și operațional al ANFP care să permită îndeplinirea mandatului ANFP;
- dezvoltarea atribuțiilor strategice din domeniul RU și întărirea capacității ANFP pentru oferirea de asistență specializată departamentelor de resurse umane din administraţia publică;
- întărirea capacității ANFP.
În contextul activităţilor proiectului, ANFP va pilota cadrul de competenţe pentru funcţia publică, parcurgând toate etapele necesare bunei implementări a acestuia la nivel general (definirea profilurilor profesionale, elaborarea planului de încadrare cu personal, elaborarea fişelor de post standardizate etc.).
De altfel, toate intervențiile transversale din proiect vor reprezenta baza pentru realizarea unei reforme structurale în domeniul RU, în sistemul funcției publice din România.
Durata estimată a proiectului este de 26 de luni.

Categorie: Știri și comunicate, vineri, 26 iunie 2020


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi