Mareste fontul
Micsoreaza fontul
Alb si negru
Inverseaza culorile
Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Promovăm PERFORMANȚA, punem în valoare OAMENII din serviciul public!

ANFP organizează un concurs de bune practici în domeniul social media

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) derulează în parteneriat cu asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă - Agenda 21 proiectul Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media, finanţat prin granturile Spaţiului Economic European 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Acesta are ca scop creşterea rolului societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări şi ale participării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor la nivel local.
Una din activităţile proiectului constă în identificarea şi diseminarea bunelor practici din cadrul administraţiei publice în utilizarea instrumentelor social media.
Astfel, ANFP adresează invitaţia tuturor reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor publice de a înscrie în concurs exemple de bună practică, până în data de 13 martie 2015.
Toate bunele practici înscrise în competiţie vor fi incluse într-un Ghid care va fi tipărit şi diseminat cu ocazia conferinţei de închidere a proiectului, care va avea loc în data de 22 aprilie 2015, la Bucureşti.
Totodată, cele mai bune 10 exemple vor primi recunoaşterea de bună practică, prin oferirea unei diplome şi a unui trofeu în cadrul evenimentului.
 
Pentru transmiterea formularului, dar şi pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este dna. Anneroze Bădoiu, tel. 0374.112.722, email: anneroze.badoiu@anfp.gov.ro.
 
Formular de inscriere bună practică

Categorie: Anunțuri, luni, 09 februarie 2015


Legături

Anunturi

Arhiva anunturi