Agenția
Națională a Funcționarilor Publici organizează joi, 16 septembrie 2021,
începând cu ora 10.00, la Hotel Intercontinental, conferința de lansare a
proiectului „Transparență și competență
în sectorul public”, cod MySMIS2014+140086, SIPOCA 870.
La eveniment
vor participa: Violeta Vijulie, preşedintele ANFP, Adrian-Gabriel Corpădean, decanul Facultății de Studii Europene,
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca - partener în cadrul proiectului, Anicuța-
Aura Trăistaru, director general, şef al Autorității de management pentru
Programul Operațional Capacitate Administrativă şi general-locotenent ing. Ionel-Sorin Bălan, directorul Serviciului
de Telecomunicații Speciale. Vor fi prezenţi la conferinţă şi reprezentanţi
ai instituțiilor și autorităților
publice, precum și ai echipei de implementare a proiectului.
Violeta Vijulie, preşedintele ANFP: “Scrierea
proiectului și semnarea contractului de
finanțare au fost realizate sub conducerea mea, în primul mandat de președinte
al ANFP. Am obţinut prin POCA un buget de 12,221,760.00 lei
pentru modernizarea sectorului public. Împreună cu echipa ANFP schimbăm paradigma în administrația publică: realizăm
baza date cu toți bugetarii, operaționalizăm concursul naţional de recrutare în
funcția publică, bazat exclusiv pe principii de transparență și performanță și
instruim personalul din administrația publică pentru implementarea reformei.”
În cadrul
conferinței vor fi prezentate activitățile principale ale proiectului:
1.
Dezvoltarea Sistemului Electronic Național de Evidență a Ocupării în Sistemul
Public – E-bugetar (SENEOSP)
- realizarea
bazei de date cu peste 1,3 milioane de angajaţi din sectorul public;
2.
Concursul național pentru funcționarii publici
- dezvoltarea conceptului,
operaționalizare şi pilotare;
3.
Instruirea personalului din administraţia publică
- dezvoltarea competenţelor în domeniile managementul resurselor umane şi digitalizare pentru7.300 persoane, din care 7.200 vor fi formateîn sistem e-learning şi 100 în sistem clasic, prezență față în față.
Jurnaliștii
sunt invitaţi să participe pe tot parcursul evenimentului, cu posibilitatea
adresării de întrebări în cadrul unei secțiuni dedicate. Pentru confirmarea
participării, persoana de contact este doamna Florina Dragoş, email. florina.dragos@anfp.gov.ro,
telefon 0722 571 463.
Agendă conferință
Categorie: Anunțuri, miercuri, 15 septembrie 2021