Agenția
Naţională a Funcționarilor Publici (ANFP) aduce în atenţia publicului larg 31
de bune practici pentru gestionarea situaţiilor generate de pandemia COVID – 19,
la nivelul administraţiei publice. Bunele practici vor ajunge la cel puţin
4.000 de instituţii publice cu care ANFP are raporturi de colaborare.
Ghidul pentru gestionarea
situaţiilor de criză în pandemie, realizat
de ANFP, cuprinde 28 de modele de acţiune din administraţia românească și 3
iniţiative ale unor instituții publice din Letonia, Portugalia şi Luxemburg.
Demersul
este inspirat de Competiţia celor mai
bune practici din administraţia publică, eveniment realizat anual de ANFP. Pentru 2020 am adaptat tema la situaţia
fără precedent pe care o traversează întreaga lume, pentru a contribui la
identificarea de soluții instituționale viabile în gestionarea crizei.
Violeta
Vijulie, președinte ANFP: „ Iniţiativa
noastră transmite, în primul rând, un mesaj de solidaritate în aceste vremuri
dificile. Ghidul cuprinde doar o mică parte din tot efortul pe care oamenii din
instituții îl fac pentru a limita efectele pandemiei. Adresez felicitări şi
mulţumiri tuturor colegilor mei din administraţie care au reacționat prompt şi
eficient la situaţiile atât de diverse cu care ne confruntăm. Aceste bune
practici pot sta la baza iniţierii unor politici care să prevină situaţii
similare.”
Exemplele
din ghid vin în sprijinul instituţiilor publice ca soluţii la situaţii
punctuale în criza generată de pandemie. Dezvoltarea
de platforme online pentru comunicarea cu cetăţenii, derularea de campanii de
sprijinire a grupurilor vulnerabile, măsuri pentru sprijinirea micilor
întreprinzători, adoptarea unor noi forme de desfăşurare a activităţii –
sunt doar câteva din informaţiile pe care le puteţi găsi în paginile Ghidului.
ANFP a oferit
certificate de bună practică tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice din
România care au sprijinit demersul, în semn de apreciere a efortului depus în
această perioadă grea.
Materialul, realizat
în format digital, poate fi consultat pe pagina web a ANFP, www.anfp.gov.ro, secţiunea Publicaţii/Prezentări şi Ghiduri. Informații
suplimentare pot fi obţinute la adresa de email: comunicare@anfp.gov.ro.
Categorie: Știri și comunicate, joi, 17 decembrie 2020